Connect with us

Eveniment

Scrisoare de mulțumire a unei paciente pentru medicul Elena Chira și echipa de la secția ORL a Spitalului Județean din Alba Iulia

Publicat

O scrisoare de mulțumire a fost adresată recent secției ORL a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia. Reprezentanții unității medicale au prezentat mesajul din partea unei paciente.

”Scrisoare de mulțumire Adresată Secției ORL – Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Prin aceste rânduri, doresc să îmi exprim întreaga recunoștință și apreciere față de echipa Secției ORL din cadrul Spitalului Județean Alba Iulia, unde am fost internata de curând. În mod special față de doamna doctor Chira Elena, un medic excepțional care mi-a oferit nu doar tratamentul medical de care aveam nevoie, ci și încrederea că mă voi face bine. Am avut șansa să fiu tratată cu profesionalism, empatie și respect, într-un moment în care diagnosticul primit nu era deloc ușor.

Încă de la internare, doamna doctor Chira, împreună cu echipa sa tânără, devotată și bine pregătită, mi-au oferit îngrijire de calitate, răbdare și explicații clare pentru fiecare procedură în parte. Această experiență a fost dovada clară că atunci când există un lider dedicat și o echipă implicată, lucrurile merg în direcția corectă – si da, se poate și la noi!

Transmit, așadar, cele mai sincere mulțumiri și respectul meu profund: Doamnei Dr. Chira Elena Doamnei Dr. Florean Maria Delia Asistenților medicali: – Dna Sopa Adela – Dna Vass Kinga – Dna Lazea Mihaela – Dna Oltean Codruța – Dl Bârluț Aurelian și întregii echipe.

Vă asigur de întreaga mea stimă și admirație pentru munca pe care o faceți zi de zi în slujba sănătății și a demnității umane.

Cu profund respect,

Timea”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.