Actualitate
Scrisoare deschisă adresată ministrului Gabriela Szabo. Președintele Asociației Absolvenților UAB reclamă nereguli în selecţia proiectelor pentru tineri
Președintele Asociației Absolvenților Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Cristian Dima a trmis o scrisoare deschisă către ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, în care o acuză că nu se preocupă de problemele tinerilor.
În acestă scrisoare vorbește și despre angajații ministerului, în contextul unui concurs de proiecte.
„Doamnă ministru,
V-am admirat întodeauna pentru cariera dumneavoastră sportivă și din cât am observat sunt câteva eforturi și în ce privește sportul românesc la nivel de minister, dar nu uitați că dumneavoastră conduceți Ministerul Tineretului și Sportului nu Ministerul Tineretului sau Sportului. E inexplicabil să văd că aplecare mai mare asupra tineretului o desfășoară ANPCDEFP decât MTS, sau considerați oare că prin sport vă adresați tinerilor. Nu cred că înțelegeți atât de prost o astfel de instituție. De ce vă acuz că nu vă preocupați de tineret.
Studenții sunt tineri și activitățile dedicate lor intră în activitatea ministerului pe care îl conduceți. Din păcate se pare că această direcție din cadrul ministerului nu prea funcționează și dacă vreau să vorbesc cu cineva care se ocupă de studenți nu reușesc să contactez telefonic pe nimeni, decât un consilier incapabil care mă amână de pe o zi pe alta, nefiind în stare să îmi dea o rezolvare unei spețe pe care eu o consider o nedreptate și o ilegalitate. În cazul în care nu sunteți la curent cu ce se întâmplă în ministerul pe care îl conduceți, aflați de la mine că unii dintre angajații dumneavoastră nu își fac treaba pentru care sunt plătiți din banul public, ba chiar și încalcă legea și nu răspund adreselor în timpul legal.
Vorbesc aici, deschis, despre o situație din cadrul Direcției Programe și Proiecte pentru Tineret și Studenți. Probabil pentru dumneavoastră și colegii dumneavoastră suma de 25.186 lei reprezintă ceva insignifiant, însă pentru organizația pe care o conduc reprezintă modul în care în mod voluntar aducem o mică contribuție în educația tinerilor.
Repet, membrii organizației noastre și corpul de voluntari implementează proiecte pentru educația tinerilor în mod voluntar, Asociația Alumni UAB neavând niciun angajat. Din timpul meu și câteteodată din salariul meu de 1300 de lei (din nou o sumă modică pentru dumneavoastră), aloc o parte considerabilă pentru a face ceva în comunitatea de tineri albaiuliană.
Astfel de inițiative am derulat atât prin fonduri ale Fundației Comunitare Alba (un ONG) cât și prin mai multe proiecte mici (5000 Euro) finanțate de Comisia Europeană”, arată Cristian Dima, la începutul scrisorii deschise.
Cristian Dima este nemulțumit de situația creată în contextul concursului național de proiecte de tineret și al concursului național de proiecte studențești. Asociația Alumni UAB pe care Cristian Dima o conduce a depus un proiect, dar acesta nu a fost aprobat. Împreună cu studenții, a depus contestație.
„Răspunsul la contestație a fost unul neașteptat, proiectul nostru a obținut cel mai mare punctaj dintre toate proiectele declarate câștigătoare și înainte și după contestații și nu doar la proiectele studențești cât și la cele de tineret. Așadar, după contestație s-a dovedit că proiectul nostru e cel mai bun. Bucuria a fost mare pentru toți cei care am lucrat, însă după scurt timp a venit și deziluzia și dezamăgirea. Cum s-a făcut cum nu s-a făcut, declarați căștigători tot nu am văzut finanțarea” a declarat președintele asociației absolvenților Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Cristian Dima.
Fiind un ONG mic, fără fonduri, Cristian Dima a spus că „ultima noastră modalitate de luptă este să vă adresăm această scrisoare deschisă”. Acesta a încercat prin mai multe modalități să rezolve acest lucru, dar situația nu a fost remediată. Primele discuții despre proiect au fost din luna iulie a acestui an când „am fost contactat telefonic de către d-na Ilinca Stemat, consilier în cadrul Direcției Programe și Proiecte pentru Tineret și Studenți și am fost anunțat că voi primi pe e-mail o cerere de acord cu privire la sumele aprobate (deși metodologia prevede doar pentru proiectele locale o astfel de aprobare în care ar trebui să se menționeze și date cu privire la semnarea contractului de finanțare)…și am fost sfătuit să fac o cerere în acest sens, dar mai înainte să răspund respectivului accord”, a transmis Cristian Dima.
Acordul a fost emis în zilele următoare de Direcția Programe și Proiecte pentru Tineret și Studenți și erau speficicate categoriile de cheltuieli aprobate, mai precizează Dima. Acesta a contactat-o telefonic pe Ilinca Stemat care i-a confirmat primirea documentele necesare și să aștepte că va fi contacta de ei pentru pașii următori.
„Am așteptat până la momentul în care proiectul trebuia să debuteze, moment în care am revenit cu un telefon la doamna Stemat. Mi-a transmis ca au fost ceva probleme legate de contract și că ea este în concediu, dar în momentul în care va reveni la birou mă va informa cu privire la această situație.
A mai trecut o lună, când am revenit cu telefoane la doamna Stemat, la care nu mi-a răspuns decît după multe insistențe la care mi-a spus că urmează să primesc un răspuns cu privire la problema respectivă”, a spus Cristian Dima.
După mai multe telefoane către Ilinca Stemat, Cristian Dima a primit același răspuns, cum că sunt ceva probleme legate de contract și că nu are cine să semneze contractul. Cristian Dima mai spune că „totodată întrebând de posibilitatea ca problema să se rezolve am fost informat că dacă contractul nu s-a semnat conform metotologiei în termen de 30 de zile, nu se mai poate finanța proiectul. Am replicat că dacă am fost informat că a existat o problemă la departamentul economic cu privire la contract, eu nu aveam cum să semnez acel contract care nu exista și că în mod normal trebuia să primesc un răspuns conform legii. Mi s-a transmis din nou vă voi primi un răspuns”.
Un răspuns concret la această problemă nu a primit până acum Cristian Dima și a lansat această scrisoare deschisă în speranța că Ministrul Tineretului și Sportului va rezolva această problemă, iar tinerii din Alba Iulia vor putea să beneficieze de acest proiect.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News