Scrisoarea pastorală a cardinalului Lucian Mureșan, la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2024. Îndemn la pace și iubire

Scrisoarea pastorală a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2024 Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. 

Nașterea Domnului nostru Isus Cristos este Cerul care îmbrățișează pământul și dăruirea iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu omenirii zbuciumate. Dumnezeu Cel veșnic și nepătruns vine în lumea noastră sub chipul unui Prunc plăpând, lipsit de apărare, într-un staul din Betleem, arătând că cel cu adevărat puternic este cel care știe să fie smerit și să iubească.

Întruparea Mântuitorului marchează începutul unui drum de mântuire care ne oferă tuturor posibilitatea de a deveni părtași la viața Sa divină.

Nașterea Pruncului Isus ne cheamă să ieșim din întunericul păcatului și să pășim în lumina care izvorăște din ieslea din Betleem, lumină ce reînnoiește sufletele și dă sens și direcție întregii existențe a omului din toate timpurile.

În Pruncul divin regăsim întrupată speranța care alină cele mai adânci suferințe ale inimii omenești. Venirea Sa printre noi este dovada concretă că Dumnezeu este viu și prezent în istoria noastră, împărtășind fragilitatea și vulnerabilitatea condiției umane.

Prin aceasta, Dumnezeu ne descoperă că nu doar ne cunoaște suferințele greutățile noastre, ci și le și asumă, devenind Emanuel: „Dumnezeu cu noi”.

Pruncul din iesle ne învață că adevărata mărire nu constă în acumularea de bogății sau în puterea lumească, ci în iubirea necondiționată, în dăruirea de sine și în slujirea aproapelui.

Astăzi, mai mult ca niciodată, Betleemul devine nu doar un loc al nașterii fizice a Mântuitorului, ci și un simbol al nașterii noastre spirituale.

Nașterea Domnului ne îndeamnă să devenim lumini în lume, să dăruim bunătatea, milostivirea și pacea Pruncului Isus în familiile noastre, în comunități și în întreaga societate. Este un îndemn de a ne reînnoi inimile și viețile, descoperind în fiecare zi bucuria prezenței Sale vii și lucrătoare.

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Ne apropiem de Betleemul Iudeii pe înserate și întâlnim o cetate plină de forfotă, de gălăgie și de agitație. Aici și acum, se află cu mult mai mulți oameni decât de obicei, sosiți din toate părțile pentru a-și îndeplini îndatoririle cetățenești.

Este în curs de desfășurare marele recensământ solicitat de Cezar Augustus, un eveniment important și îndelung pregătit. Potrivit poruncii împărătești, toți cetățenii trebuiau recenzați sau înscriși, „fiecare în cetatea sa” (Lc 2, 1-3), iar din acest motiv „s-a suit și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numește Betleem, pentru că el era din casa și din neamul lui David.

Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el care era însărcinată” (Lc 2, 4-5). Părăsim și noi, preț de câteva minute, „cetatea” confortului, a preocupărilor sau a frământărilor noastre cotidiene și urcăm spre întâlnirea cu mult așteptatul Mântuitor.

Încercăm să-i identificăm pe Iosif și pe Maria în mulțimea agitată și obosită, nerăbdătoare să se așeze într-un loc, să mănânce și să se odihnească după drum lung și anevoios, pe străzi, pe ulițe sau în casele de oaspeți.

Preocuparea noastră este cu atât mai mare cu cât știm că Maria „era însărcinată” (Lc 2, 5) și că sorocul pentru a naște este împlinit, iar afară întunericul e deja stăpân. Însă, nici urmă de ei în cetate! Ei au ajuns înaintea noastră, au bătut din ușă în ușă, dar nimeni nu i-a primit. Întuneric era afară, dar întuneric era și în sufletele gazdelor din Betleem, închise în propria lor comoditate, în propriile lor probleme.

Clienți erau din belșug, casele de oaspeți și hanurile erau pline, de ce să se fi complicat cu o viitoare mamă, cu o tânără care era pe cale să nască! Dacă ar fi știut cine este Cel care vrea să le treacă pragul, să se nască în casa lor, cu siguranță că ar fi procedat diferit.

Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Toți oamenii sosiți în Betleem găsesc un adăpost, dar „Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul” (Mt 8, 20). Cu toate că „întru ale Sale a venit”, iată că „ai Săi nu L-au primit” (In 1, 11).

Ni se întâmplă adesea și nouă să ne recunoaștem în atitudinea locuitorilor din Betleem: „Dacă am fi știut Doamne că tu ești cel care bați la poarta casei mele, la ușa sufletului meu, aș fi deschis numaidecât!” Niciodată nu este prea târziu! Acest Crăciun este momentul potrivit pentru a-I deschide!

Ieșim din cetate când, pe câmpul de la marginea Betleemului, vedem un grup de oameni, care după înfățișare par a fi păstori și care se îndreaptă grăbiți spre o peșteră ce servea drept adăpost pentru animale.

Intrăm, împreună cu păstorii, în peștera întunecoasă, străină și rece, icoana unei lumi înrobite și înnegurate de păcat și de lipsa prezenței lui Dumnezeu. Aici, înconjurați de dobitoace, îi găsim pe Iosif și Maria, aplecați cu delicatețe, protectori, cu privirile pline de iubire și duioșie asupra Pruncului culcat în iesle, pe paie reci.

Aici „a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Lc 2,7).

Chiar aici, în întunericul, în sărăcia și în răceala existenței noastre, sub chipul unui copilaș, ne întâmpină Mesia cel mult așteptat, pentru a ne dărui Lumină din Lumină, bogăția de a-L avea pe Dumnezeu aproape, căldura de a ne ști iubiți și căutați de El, așa păcătoși cum suntem. De aceea, asemenea păstorilor de la Betleem, ne apropiem de ieslea Mântuitorului cu inimile pline de smerenie și recunoștință. Simplitatea și sărăcia locului în care s-a născut Cristos ne arată că adevărata măreție se află în abandonarea de sine și în iubirea autentică.

Acest mister al iubirii divine, revelat în slăbiciunea unui Prunc, ne îndeamnă să privim și să reflectăm asupra modului în care ne trăim vocația creștină.

Venind înaintea Lui cu suflete curate, gustăm bucuria păcii care izvorăște din comuniunea cu El și cu frații noștri.

Iubiți fii sufletești,

Biserica noastră Greco-Catolică, rânduită de Dumnezeu să fie semn și mijlocitoare a Iubirii, a harului și a cunoașterii Sale în sânul neamului românesc, își îndeplinește cu dăruire și fidelitate misiunea încredințată ei de Isus Domnul.

Biserica noastră știe că este iubită de Domnul, atât în vremurile sale de glorie, ca și în cele de restriște. Au existat, însă, anumite evenimente în viața ei, în care dragostea lui Dumnezeu s-a manifestat cu atâta forță încât acestea au devenit memorabile.

În acest an, care se încheie, am celebrat câteva dintre ele și nu pot să nu le împărtășesc cu voi, cu toți, bunii noștri credincioși.

Am sărbătorit, mai întâi, cinci ani de la vizita istorică a Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj, prilej cu care au fost ridicați la cinstea altarelor cei șapte episcopi greco-catolici martiri. Ei sunt modelul nostru de credință, de speranță, dar mai ales de iubire.

S-au lăsat iubiți de Dumnezeu și L-au iubit la rândul lor, până la sfârșit. Pe El, L-au recunoscut și iubit în credincioșii și preoții pe care i-au păstorit, în închisori, în bătăi, în foamete și în frig.

Cu o singură inimă și cu un singur cuget, să-i mulțumim Domnului pentru darul Iubirii, făcut în ei, Bisericii noastre!

Totodată, în luna octombrie, a avut loc la Roma cea de-a doua sesiune a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, cu tema „Cum să fim o Biserică sinodală în misiune?”.

Cu acest prilej, Sfântul Părinte Papa Francisc, împreună cu toți participanții la Sinod, au subliniat că întreaga Biserică Catolică este chemată să discearnă voia și lucrarea lui Dumnezeu în fața provocărilor lumii în care trăim, în deplină fidelitate față de învățăturile Evangheliei.

De asemenea, în această toamnă, în prezența Sinodului Episcopilor noștri, a Excelenței Sale Mons. Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic în România, a preoților din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, a reprezentanților învățământului blăjean actual și a credincioșilor din Catedrala Blajului, am sărbătorit 270 de ani de la deschiderea Școlilor din Blaj, primele școli sistematice și moderne românești, întemeiate de episcopul Petru Pavel Aron, la 11 octombrie 1754.

În aceste școli, nenumărate generații de tineri au deprins lumina cunoștinței și a credinței, pe care apoi, în calitate de dascăli, preoți și intelectuali, au răspândit-o printre români, contribuind decisiv la renașterea spirituală, culturală și națională a poporului nostru.

Recentele frământări din societatea românească ne-au dovedit o dată în plus că nu putem contribui la un viitor al păcii, al libertății – personale, civile și religioase –, al demnității, al dreptății, fără a învăța lecțiile istoriei. Celebrarea, în 2025, a Anului Cardinal Iuliu Hossu este, în acest sens, o ocazie potrivită pentru a privi din nou la exemplul luminos pe care ni-l oferă tuturor acest episcop martir, declarat fericit de Papa Francisc, la 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății de la Blaj.

Prin verticalitatea, smerenia și dragostea sa – până la sacrificiul suprem – față de țară, Biserică și Cristos, Cardinalul Iuliu Hossu ne provoacă astăzi la o viață trăită fără compromisuri și cu conștiința mereu curată, bazată pe valorile Evangheliei și pe căutarea binelui comun.

Nu în ultimul rând, Marele Jubileu din anul 2025 va reprezenta o nouă oportunitate de reînnoire spirituală pentru toți ucenicii lui Cristos și pentru toate Bisericile particulare.

Dragii mei,

Ne întoarcem din călătoria noastră sufletească, precum „s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu” (Lc 2,20), pentru toate câte am auzit şi am văzut, dar mai ales, purtând în inimile noastre pe Dumnezeul Întrupat.

Fiecare dintre noi e acum o iesle din care Domnul vrea să fie aproape de familiile noastre, de prietenii și vecinii noștri, de cei săraci, uitați sau părăsiți. Acesta este, pentru noi, sensul Crăciunului!

Privindu-L pe Pruncul Isus, îl descoperim pe Dumnezeul păcii, care ne invită să trăim în armonie și comuniune unii cu alții. El ne învață că adevărata pace nu este absența conflictelor, ci prezența iubirii care depășește orice barieră.

Această pace începe în inimile noastre, prin deschiderea către harul lui Dumnezeu, și se dăruiește în relațiile cu cei din jur. Cuvintele Sfântului Apostol Pavel ne îndeamnă să fim „luminați de har, mângâiați și uniți în cuget, trăind în pace” (2Cor 13,11), făcând din viața noastră un exemplu de iubire și reconciliere pentru ceilalți.

În aceste zile, în care în atâtea părți ale lumii, în locul clinchetelor de clopoței și al colindelor răsună zgomotul asurzitor al armelor, să o invocăm cu încredere pe Preacurata Fecioară Maria, Regina Păcii.

Să o rugăm în mod special „pentru cei care suferă și nu mai au tărie pentru a se ruga, pentru frații și surorile loviți de război în atâtea părți ale lumii, care trăiesc în aceste zile de sărbătoare în întuneric și în frig, în mizerie și teamă, cufundați în violență și indiferență!” (Papa Francisc).

Unesc glasul meu cu glasul Sfântului Părinte Papa Francisc și cu al atâtor creștini și oameni de bunăvoință, care cer cu insistență: Să tacă armele! Să fie pace pe pământ!

Dimpreună cu Preasfinția Sa Cristian, Episcopul nostru auxiliar, Vă dorim tuturor: Sărbători pline de Domnul, cu bucurie, pace și sănătate! Să aveți un An Nou plin de binecuvântări cerești, trăit sub privirea iubitoare a Pruncului divin!

Cardinal LUCIAN

Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică