Eveniment
“Scutul Pădurii”: Evaziune fiscală de peste 90.000 de lei la o firmă din Şugag. Amenzi pentru 13 agenţi economici din zona Valea Sebeşului
Poliţiştii din Alba, împreună cu specialişti de la Direcţia Silvică, Inspectoratul Muncii, Garda Financiară şi Garda de Mediu au continuat, vineri, acţiuni de control în cadrul planului “Scutul Pădurii 2013”, desfăşurate la 27 de agenţi economici din Şugag şi Săsciori. De asemenea, a fost organizat un filtru rutier la Şibot, pentru monitorizarea transportului rutier de materiale lemnoase. S-a întocmit dosar penal pentru administratorul unei firme din Şugag, acuzat de evaziune fiscală de peste 90.000 de lei, iar o femeie, economist de la altă societate verificată s-a ales cu amendă de 1.500 de lei. În total, valoarea sancţiunilor aplicate depăşeşte valoarea de 10.000 de lei.
Prevenirea şi combaterea faptelor ilegale asociate exploatării, transportului, prelucrării şi comercializării materialului lemnos constituie o prioritate actuală la nivel naţional, în acest sens fiind organizate şi desfăşurate numeroase acţiuni cu efective mărite, în cadrul planului de acţiune intitulat sugestiv „Scutul Pădurii 2013”.
Vineri, s-a organizat o acţiune la care au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba în colaborare cu specialişti din cadrul Direcţiei Silvice Alba, I.T.R.S.V. Cluj Napoca, Inspecția Muncii Alba, Garda Financiară Alba, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Alba.
Acţiunea s-a desfăşurat pe raza localităţilor Cugir, Șugag și Săsciori, iar cele 12 echipe constituite în acest scop au controlat 27 de agenţi economici care au ca obiect de activitate exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.
Pentru diferite încălcări a normelor legale efectivele angrenate în acţiune au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.650 lei şi constatat două infracţiuni.
Cu ocazia verificărilor efectuate la o societate comercială din comuna Şugag, s-a constatat faptul că în evidenţele contabile ale societăţii nu au fost înregistrate venituri în valoare totală de 93.420 lei. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal în care faţă de Ş. I., administratorul societăţii, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Controlul efectuat la o altă societate comercială, din Petreşti, a evidenţiat faptul că L.M.R., economist în cadrul societății, nu a utilizat Sistemul de Urmărire a Materialelor Lemnoase , fapt pentru care a fost sancționată contravențional cu amenda in valoare de 1.500 lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
gigel
sâmbătă, 15.06.2013 at 21:05
Intre orele 22 si 6 organele statului de drept au interdictie de a controla masinile care transporta lemne. Noaptea padurile Romaniei sunt pe roti . Marii taietori de lemne sunt lasati in pace. Doar amarastenii sunt verificati si amendati. Pana cand?
cocolinno
marți, 18.06.2013 at 23:03
Dupa cele relatate in text se poate concluziona ca prima masura luata ar fi trebuit sa fie darea afara din servicii a celor care au descoperit fraudele.Astia stiau de mult ce se intampla insa doar acum au fost impinsi de la spate sa mai arate lumii ca muncesc si ei. Totul se va recupera in timp nesperat de repede.Ca doar n-o ramane pusculita goala.