Connect with us
Advertisement

Actualitate

„Scutul Pădurii” în Alba, plan de acţiune pe 2014. Amenzi de peste 2 milioane lei şi aproape 200 de infracţiuni silvice descoperite anul trecut

Publicat

Poliţiştii din Alba au dat amenzi în valoare de peste 2 milioane lei pentru nereguli în domeniul silvic, iar pentru tăieri ilegale şi furt de arbori au întocmit 191 de dosare penale. De asemenea, în cadrul acţiunii „Scutul pădurii”, au confiscat peste 7.000 de metri cubi de material lemnos, majoritatea de pe Valea Sebeşului. Autorităţile implicate în această acţiune au stabilit, vineri, obiectivele pentru 2014.

La şedinţa de la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, coordonată de chestor principal Ioan Nicolae Căbulea, au participat reprezentanți ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, Direcţiei Silvice Alba, Inspectoratului Silvic şi de Vânătoare Alba, Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Alba, Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, precum şi ofiţeri ai serviciilor de ordine publică, investigare a fraudelor şi poliţie rutieră din cadrul IPJ Alba. A fost prezentată analiza rezultatelor obţinute în acţiuni comune din cadrul “Scutul Pădurii”, organizate în anul 2013 precum şi stabilirea obiectivelor pentru anul 2014.

Anul trecut, în judeţul Alba, au fost efectuate 1.225 de acţiuni şi controale ce au avut drept scop combaterea delictelor silvice şi respectarea legalităţii în fondurile forestiere dar şi verificarea legalităţii transportului, depozitării şi valorificării materialului lemnos.

În cadrul acestor acţiuni au fost făcute 246 de controale la agenţii economici care au ca şi obiect de activitate exploatarea sau prelucrarea materialului lemnos, 2.904 controale la autovehiculele de transport material lemnos precum şi numeroase controale în fondul forestier.

Pentru abaterile constatate în anul 2013, poliţiştii din cadrul Inspectoratului  de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Silvice Alba,  ITRSV Cluj Napoca şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, au aplicat un număr de 530 sancţiuni contravenţionale la actele normative privind regimul silvic, în valoare totală de 2.056.190 lei.

În aceeaşi perioadă au fost constatate 191 de infracţiuni la Legea 46/2008 (Codul Silvic),  din care 128 au fost infracţiuni de tăiere a arborilor, 59 au fost infracţiuni de furt de arbori iar 4 au fost infracţiuni privind ocuparea fără drept a fondului forestier.

Cu ocazia acţiunilor specifice organizate în anul 2013, în cadrul planului de măsuri „Scutul Pădurii”, a fost confiscată cantitatea de 7.364 metri cubi material lemnos, cea mai mare cantitate (5.224 m.c.) din Fondul Forestier Valea Sebeşului, urmată de confiscările făcute din fondul forestier al Munţilor Apuseni şi fondul forestier Cugir.

În perioada 15 noiembrie-24 decembrie, s-a acționat în sistem integrat, în vederea diminuării ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier național privind tăierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun.

În această perioadă, ca urmare a activităților desfășurate, au fost confiscați 1.479 pomi de Crăciun, în valoare de 49.219 lei.

Având în vedere rezultatele obținute și infracționalitatea în domeniul silvic constatată în anul 2013, membrii grupului de lucru au stabilit că este necesară continuarea acţiunilor şi în anul 2014.

Astfel, vor fi organizate acţiuni specifice, în sistem integrat, cu participarea reprezentanţilor tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu, pe raza județului Alba în zonele unde volumul de masă lemnoasă tăiată ilegal a crescut semnificativ. Aceste acţiuni vor fi punctuale, urmând să se desfăşoare atât pe căile rutiere cât şi în fondul forestier.

De asemenea, va fi verificată legalitatea funcționării instalaților de debitat material lemnos (gatere, banzice, circulare) şi vor fi efectuate verificări privind respectarea normelor tehnice pentru punerea în valoare și exploatare a materialului lemnos, a criteriilor de clasificare a arborilor pe picior, subestimarea cantitativă a masei lemnoase puse în valoare, precum şi neconcordanțele dintre datele înscrise în actele de punere în valoare și realitatea din teren, au transmis reprezentanţii IPJ Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement