În contextul înrăutățirii condițiilor meteorologice în perioada duminică 23 ianuarie, ora 10:00 - luni, 24 ianuarie, ora 17:00, conform ANM, pentru siguranța traficului rutier, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a transmis mai multe recomandări șoferilor. 

Astfel, polițiștii recomandă conducătorilor auto:

Publicitate

Citește și Atenționare COD GALBEN de viscol și ninsori în zona montană din Alba și în alte județe din țară, până luni dimineața

- să reducă viteza de deplasare mai ales în apropierea trecerilor pentru pietoni, iar în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, să circule cu o viteză de maxim 30 km/h în localităţi şi 50 km/h în afara acestora;

- să aibă autovehiculul echipat cu pneuri corespunzătoare;

- înainte de a pleca la drum, să verifice dacă ştergătoarele de parbriz şi sistemul de climatizare sunt funcţionabile;

Vezi și VREMEA în ALBA, 24 – 30 ianuarie. GER cu temperaturi de -19 grade Celsius și ninsori. Prognoza meteo în localitățile din județ

- să-şi asigure o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale;

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

- să folosească sistemul de iluminare-semnalizare pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic, precum şi pe cel de dezaburire;

- să păstreze în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

- să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească cu precădere frâna de motor;

- să nu efectueze depăşiri riscante;

- să adopte permanent o conduită preventivă la volan, acordând o atenţie mult mai mare faţă de restul perioadei anului, când carosabilul este uscat.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Publicitate