Economie
Se așteaptă o creștere a prețurilor în toate domeniile de activitate ale economiei. Care sunt estimările managerilor români

Se așteaptă o creștere a prețurilor în toate domeniile de activitate ale economiei. Sunt estimările managerilor români, pentru perioada februarie – aprilie 2025. De asemenea, aceștia prognozează o relativă stabilitate a activității economice în industria prelucrătoare, construcții și servicii.
Datele sunt evidențiate de Institutul Național de Statistică (INS).
În cadrul anchetei de conjunctură din luna februarie 2025, managerii din industria prelucrătoare previzionează pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a volumului producției (sold conjunctural +4%).
Referitor la numărul de salariați se estimează scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -7%. Pentru prețurile produselor industriale se prognozează creștere în următoarele trei luni (sold conjunctural +25%).
Estimări în activitatea de construcții
Potrivit estimărilor din luna februarie 2025, în activitatea de construcții se va înregistra pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a volumului producției (sold conjunctural +5%).
Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural -5%).
În ceea ce privește prețurile lucrărilor de construcții se preconizează creștere a acestora (sold conjunctural +33%), potrivit Agerpres.

Estimări în sectorul comerț și servicii
În sectorul comerț cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendință de creștere moderată a activității economice (sold conjunctural +15%).
Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unitățile comerciale va înregistra creștere moderată (sold conjunctural +15%).
Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creștere moderată a numărului de salariați (sold conjunctural +13%). Managerii societăților comerciale estimează creștere a prețurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +35%).
Conform estimărilor din luna februarie 2025, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +2%).
Managerii din sectorul servicii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural 0%). Potrivit opiniei managerilor, prețurile de vânzare sau de facturare ale prestațiilor vor avea tendință de creștere (sold conjunctural +19%).
INS precizează că soldul conjunctural indică percepția managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creșterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS.
Soldul conjunctural procentual este obținut ca diferență între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului și procentajul celor care au indicat varianta negativă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News