Connect with us
Advertisement

Actualitate

Se deschide apelul de proiecte ”România profesională – Întreprinderi competitive”. Cine poate accesa finanţări de 150.00 de euro

Publicat

tranzactie business Joi, 12 octombrie, în Sistemul informatic MySMIS 2014 se deschide apelul de proiecte ”România profesională – Întreprinderi competitive”. Solicitanţii pot fi întreprinderi mari, interesate de lărgirea competenţelor la nivel managerial, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 150.000 euro.

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a lansat Ghidul Solicitantului Condiţii Specifice ”România profesională – Întreprinderi competitive” și apelul de proiecte de tip competitiv, cu termen limită de depunere.

Apelul de proiecte va deschide în data de 12.10.2017, ora 10.00, și se va închide în data de 12.12.2017, ora 16.00.

În cadrul acestei cereri de proiecte vor fi susținute, în mod corelat și unitar, activități din cadrul OS 3.8 menite să contribuie la creșterea numărului de angajați care beneficiază de instrumente, metode, practici etc. standard de management al resurselor umane și de condiții de lucru îmbunătățite, în vederea adaptării activității la dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv, identificate conform Strategiei naționale pentru competitivitate 2014-2020 (SNC) / domeniilor de specializare inteligentă şi în concordanţă cu Strategia națională de cercetare, dezvoltare şi inovare (SNCDI).

Tipurile de activități care vor fi finanțate în contextul acestui apel de proiecte sunt, în principal, cele care vizează îmbunătățirea activității de management al resurselor umane în companii prin creșterea numărului de angajați care beneficiază de noi instrumente, metode, practici etc. de management al resurselor umane și de condiții de lucru îmbunătățite, în vederea adaptării activității la dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv, identificate conform SNC/domeniilor de specializare inteligentă şi în concordanţă cu SNCDI.

În cadrul prezentului apel de proiecte, implementat prin aplicarea procedurii competitive și lansat în contextul Axei Prioritare AP 3/PI 8.v/OS 3.8 din cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, bugetul alocat este de 26.095.026,53 euro (contribuția UE şi contribuția națională).

Bugetul total alocat este 26.095.026,53 euro (contribuția UE + contribuția națională), fiind dedicat exclusiv regiunilor mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est și Sud Muntenia), din care:

– buget alocat intervențiilor care nu intra sub incidenta regulilor de ajutor de stat 11.095.026,53 euro (contribuția UE + contribuția națională), din care 9,430,772.55 euro corespunzând unei contribuții UE de 85%, iar contribuția națională este de 1,664,253.99 mil. euro, corespunzând unei contribuții naționale de 15%.

– bugetul alocat conform schemei de ajutor de stat aprobate prin ordinul nr 5795/30.08.2017 si publicat in monitorul oficial partea I, nr 748/18.09.2017 este 15.000.000 euro (contribuția UE + contribuția națională) din care 12,750,000 euro corespunzând unei contribuții UE de 85%, iar contribuția națională este de 2,250,000.00 mil. euro, corespunzând unei contribuții naționale de 15%.

Solicitanţi pot fi angajatori – întreprinderi mari, constituite conform Legii nr. 31/1990 – Legea societatilor comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoane juridice de drept privat cu scop patrimonial.

Solicitanții eligibili pot avea sediul social saucel puțin un punct de lucru / filială într-una din regiunile mai puțin dezvoltate Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est sau Sud Muntenia (daca e cazul) și trebuie să-șidesfășoare activitatea principală sau secundară într-unul din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și în corelare cu unul din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI (conform tabelului nr.2 din HG nr.775/2015 privind aprobarea Strategiei naționale pentru competitivitate 2015-2020).

Se pot finanţa:

– organizarea și derularea de programe de formare profesională pentru manageri – cum ar fi de exemplu cursurile de perfecționare/specializare în ocupația/gruparea de competențe: “Competențe antreprenoriale”, “Manager de produs”, “Manager de inovare”, “Manager îmbunătățire procese” și alte cursuri

– formarea profesională a adulţilor sau cursuri informale recunoscute la nivelul întreprinderii și/sau activități de business coaching și/sau activități de tip “workshop”, “seminarii”, “conferințe”, “prelegeri”, “evenimente de informare”, cursuri acreditate de Project Management Institute (de exemplu “PMP” (Project Management Professional), CAPM (Certified Associate in Project Management etc.), cursuri “mini MBA” (Master of Business Administration), precum și alte tipuri de cursuri relevante pentru atingerea obiectivelor.

Aceste activități sunt adresate persoanelor care asigură managementul strategic al întreprinderilor și care ocupă poziții de management în respectivele întreprinderi (manager general, director general, manager executiv, director executiv, director adjunct, manager de departament, manager de proiect, manager de linie, etc.).

AICI, documentaţia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement