Eveniment
Se închide și ultimul centru de vaccinare din Alba. Activitatea va fi continuată în cabinetele medicilor de familie
Ultimul centru de vaccinare funcțional din județul Alba, cel organizat în incinta Sălii de sport a Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia își va suspenda activitatea, de joi, 12 mai, a anunțat Direcția de Sănătate Publică (DSP). Activitatea de vaccinare va continua în cabinetele medicilor de familie.
Potrivit DSP Alba, decizia este luată pe baza Ordonanței de Urgență nr. 44/14.04.2022.
”Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 organizate, potrivit prevederilor Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, în alte locații decât cele din cadrul unităților sanitare publice cu paturi își încetează activitatea în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”, se arată în ordonanță.
Actul normativ mai prevede că ”începând cu data de 1 iulie 2022, activitatea de vaccinare împotriva COVID-19 se realizează exclusiv prin cabinetele de asistență medicală primară organizate potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul programului național de vaccinare derulat de Ministerul Sănătății”.
Continuitatea vaccinării va fi asigurată de cabinetele medicilor de familie care au încheiat contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Alba pentru vaccinare anti COVID. Aceștia pot vaccina, la cerere, și persoane care nu sunt înscrise pe listele proprii de pacienți. Persoanele care doresc să se vaccineze anti-COVID sunt sfătuite să ia legătura cu medicul de familie sau cu CAS Alba, potrivit DSP.
Persoanele care trebuie să primească doza II de vaccin anti-COVID după data de 12 mai, când se închide Centrul de vaccinare de la Sala de Sport a Universității ”1 Decembrie 1918” vor fi direcționate spre unul dintre medicii de familie, pentru realizarea rapelului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Petru
miercuri, 11.05.2022 at 13:34
Vine vara, încep concediile,.gata cu covidul până la toamnă. Toată lumea la mare (marea înghesuială)fără un minim de restricții.