Cardurile de carburant pentru persoanele cu dizabilități au început să fie distribuite de către DGASPC Alba. Este vorba despre cardurile destinate persoanelor cu dizabilități care au optat pentru această modalitate de acordare a drepturilor de transport.

Cei care beneficiază despre aceste carduri sunt persoanele încadrate în grad de handicap grav, sau accentat care au depus cereri în cursul lunii februarie 2026 și au solicitat acordarea bonurilor pe card.

Publicitate

Cum ajung cardurile de carburant la beneficiari

Distribuirea cardurilor de carburant se va realiza prin intermediul serviciilor de curierat, la adresele de domiciliu/reședință a persoanelor cu dizabilități.

Curierii îi vor suna pe beneficiari, pe fiecare în parte, sau pe reprezentnații legali, pentru a vedea când pot ajunge la domiciliu pentru a licra cardul de carburant.

Ce valoare are cardul de carburant

Valoarea sprijinului anual este de 1.500 lei pentru persoanele cu handicap grav și 750 lei pentru persoanele cu handicap accentuat. Alimentarea cardurilor de carburant se realizează:

  • Semestrial, în cazul certificatelor de încadrare în grad de handicap cu valabilitate permanentă;
  • Trimestrial sau proporțional cu perioada de valabilitate, în cazul certificatelor cu termen limitat.
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cardurile nu pot fi schimbate în bani

Cardurile nu permit retrageri de numerar și nu pot fi preschimbate în bani, cardurile de carburant fiind destinate exclusiv decontării cheltuielilor pentru alimentarea cu carburant sau a mijloacelor de transport electrice.

Ce se întâmplă dacă se fură sau pierde cardul

În situația pierderii sau furtului cardului, titularul sau reprezentantul legal are obligația de a notifica de îndată DGASPC Alba pentru blocarea și anularea acestuia. Ulterior, instituția poate proceda la emiterea unui nou card de carburant, în baza unei solicitări oficiale.

Pentru informații suplimentare, persoanele interesate se pot adresa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba la tel: 0258 - 833 230,  0358 – 401448 sau la sediul instituției din Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, Alba Iulia.

Publicitate