Connect with us
Advertisement

Economie

Se majorează valoarea tichetelor de masă, de la 1 august. O nouă majorare a fost decisă pentru începutul anului 2024

Publicat

Tichetele de masă se majorează de la 1 august 2023 la 35 de lei și de la 1 ianuarie 2024 la 40 de lei, au anunțat reprezentanții Guvernului. 

Prima reuniune a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social coordonată de premierul Marcel Ciolacu a avut loc luni, la Palatul Victoria, pe agendă regăsindu-se mai multe teme de interes pentru partenerii sociali, au transmis reprezentanții Guvernului, într-un comunicat transmis Alba24.

La ce sumă ajunge valoarea tichetelor de masă majorate

Reprezentanții Guvernului, ai sindicatelor și patronatelor au agreat majorarea valorii tichetelor de masă începând cu 1 august 2023 la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024, la 40 de lei.

În perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Guvernului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii.

Creșterea nivelului de trai, reducerea inflației, asigurarea stabilității economice, deschiderea mai multor apeluri de proiecte finanțate prin cadrul financiar multianual 2021-2027 au fost, de asemenea, pe agenda discuțiilor între reprezentanții Guvernului și partenerii sociali.

”Îmi doresc să începem de astăzi un dialog deschis cu sindicatele și patronatele asupra deciziilor importante pe care le vom lua în perioada următoare. Guvernarea noastră este despre economie și reforme în beneficiul oamenilor.

Este evident faptul că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar asumat de statul român pentru ca România să beneficieze de fondurile europene care îi vor asigura stabilitatea economică.

Vom menține liniile stabilite prin bugetul de stat și vom îndeplini angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, important instrument de reforme și investiții pentru țara noastră.

În același timp, așa cum ne-am angajat, vom veni în continuare cu măsuri pentru reducerea inflației astfel încât să închidem acest an cu o rată a inflației cu o singură cifră, iar pentru anul viitor avem o viziune sustenabilă și predictibilă de susținere a economiei și de creștere a nivelului de trai.

Sunt teme extrem de importante asupra cărora ne vom consulta permanent cu partenerii sociali”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Consultările Guvernului cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor vor continua atât în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, cât și la nivelul ministerelor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement