Connect with us
Advertisement

Administrație

Se modernizează sistemul de iluminat public în mai multe zone din Sebeș. Cât costă proiectul și ce străzi din oraș sunt vizate

Publicat

Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a semnat contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul prin care se modernizează sistemul de iluminat public pe străzile: Pieţii, Piaţa Dacia, 1848, Peneş Curcanul, Horea, Teilor, Şurianu, Călugăreni, Spitalului, Unirii, Parângului, Ştefan cel Mare, Mureşului, 1907, Călăraşi – tronson cuprins între intersecţia cu strada Gării şi intersecţia cu strada PECO, din municipiul Sebeş, transmit reprezentații Primăriei Sebeș într-un comunicat de presă. 

Valoarea nerambursabilă a noului proiect este de 900.000 lei inclusiv TVA, reprezentând 82% din totalul cheltuielilor eligibile.

Continuă astfel demersul de modernizare și eficientizare a rețelei de iluminat public prin accesarea de fonduri nerambursabile prin Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului de Mediu, al cărui obiectiv este sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public prin creșterea eficienței energetice a sistemelor de iluminat public.

Proiectul presupune achiziţionarea şi instalarea de corpuri de iluminat cu LED cu eficienţă energetică ridicată, precum și achiziţionarea şi instalarea sistemului de telegestiune care permite reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiţie. Vor fi înlocuite corpurile de iluminat vechi și neperformante cu unele construite în baza noilor tehnologii, mai eficiente, mai economice și mai puțin poluante. Se va realiza completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED în situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipaţi cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate sau nefuncţionale, precum și completarea sistemului de iluminat existent în sectoarele în care acesta este deficitar.

Cele mai importante rezultate ale punerii în practică a proiectului sunt: reducerea consumului anual de energie primară în iluminatul public din zonă cu 52,47%; reducerea poluării prin scăderea cantității de gaze cu efect de seră degajate odată cu diminuarea consumului de energie electrică; îmbunătățirea calității iluminatului public.

Sistemul de iluminat public din Sebeș va fi modernizat în întregime grație mai multor proiecte cu finanțare din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement