Connect with us
Publicitate

Actualitate

Se schimbă Codul Rutier. Legea de modificare a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis

Publicat

trafic circulatie sens giratoriu ambient Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri o lege ce aduce modificări la Codul Rutier. Actul normativ se referă la semnalizarea lucrărilor de pe drumurile publice. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie publicată în Monitorul Oficial.

Lucrările de pe drumurile publice vor trebui să fie semnalizate în timpul nopţii de lămpi luminoase, prin grija firmelor ce se ocupă de execuţia acestora.

Semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie. Aceasta este însoţită pe timpul nopţii de lămpi cu lumină galbenă intermitentă sau în cascadă şi se efectuează de către executantul lucrărilor, cu avizul poliţiei rutiere, astfel încât să asigure deplasarea în siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, conform reglementărilor în vigoare”, se arată în actul normativ.

În momentul de faţă, în Codul rutier nu se face nicio precizare cu privire la semnalizarea luminoasă pe timp de noapte a lucrărilor executate pe drumurile publice. Concret, actul normativ dispune doar că „semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie şi se efectuează de către executantul lucrărilor, cu avizul poliţiei rutiere, astfel încât aceasta să asigure deplasarea în siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, conform reglementărilor în vigoare”.

În expunerea de motive ce a însoţit proiectul de lege este explicat că, în ceea ce priveşte accidentele de circulaţie, în România se înregistrează una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Uniunea Europeană, una dintre cauze fiind semnalizarea necorespunzătoare a lucrărilor de pe drumurile publice.

„Peste 2.000 de oameni mor anual în accidente de circulaţie în România, aceasta fiind una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Uniunea Europeană. (…) Starea tehnică deficitară a drumurilor, calitatea slabă a materialelor utilizate la efectuarea de reparaţii curente, precum şi semnalizarea precară a lucrărilor de reparaţii reprezintă, ca altele, tot atâtea cauze favorizante în producerea accidentelor de circulaţie. Considerăm că siguranţa participanţilor la trafic trebuie să primeze în lipsa acută de infrastructuri moderne, impunându-se iluminarea continuă pe timp de noapte a lucrărilor care se execută pe drumurile publice”, scrie în documentul menţionat.

Semnalizarea şi amenajările rutiere necesare pe drumurile publice trebuie asigurate de către administratorul drumului în cauză, acestea fiind efectuate doar în baza unui aviz al poliţiei rutiere.

Nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a obstacolelor sau a lucrărilor aflate în zona drumurilor publice reprezintă o contravenţie, potrivit prevederilor Codului rutier.

Asta înseamnă că firmele care se ocupă de lucrări pe drumurile publice şi nu le semnalizează sau le semnalizează prost riscă să primească amenzi din clasa a V-a de sancţiuni, adică între 21 şi 100 de puncte-amendă, respectiv între 2.625 şi 12.500 de lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate