Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Se scumpeşte curentul de la 1 ianuarie. Cu cât cresc facturile de energie electrică, după majorarea tarifelor de distribuție

Publicat

contor curent

Curentul se va scumpi de la 1 ianuarie, după ce Autoritatea de Reglementare în Energiei (ANRE) a propus majorarea tarifelor de distribuţie pentru toate companiile de distribuţie.

„Urmare a analizei datelor transmise de operatorii de distribuţie concesionari, ANRE a efectuat pentru fiecare operator de distribuţie concesionar, conform prevederilor Metodologiei, calculele prin care s-au stabilit tarifele de distribuţie pentru anul 2021, cu luarea în considerare a veniturilor ţintă iniţiale (calculate pe baza costurilor prognozate reglementate ale serviciului de distribuţie) şi a corecţiilor anuale aferente anului 2019”, arată ANRE, într-un proiect lansat în dezbatere publică.

Pentru clienţii Electrica Muntenia, tariful de distribuţie se majorează cu 4,3%, de la 177,06 lei/MWh la 184,75 lei/MWh, conform calculelor „Adevărul”. Pentru clienţii Electrica Transilvania Nord, tariful creşte cu 3%, de la 168,91 la 173,94 lei/MWh. Pentru clienţii Electrica Transilvania Sud, tariful creşte cu 7,7%, de la 165,9 la 178,78 lei/MWh.  Pentru clienţii CEZ Oltenia, tariful creşte cu 7,2%, de la 192,43 la 206,35 lei/MWh. Pentru clienţii E.On, tariful creşte cu 0,6%, de la 190,77 la 192,05 lei/MWh. Pentru clienţii Enel Banat, tariful creşte cu 1,6%, de la 159 la 161,59 lei/MWh. Pentru clienţii Enel Dobrogea, tariful creşte cu 3%, de la 192,5 la 198,14 lei/MWh. Pentru clienţii Enel Muntenia, tariful creşte cu 1%, de la 155,62 la 157,18 lei/MWh.

Tariful de distribuţie reprezintă o treime din factura finală la energie electrică. Astfel, ca urmare a majorărilor propuse de ANRE, la un consum mediu lunar de 300 KWh, facturile (în prezent în valoare de aproximativ 170-180 lei) vor creşte cu sume cuprinse între 55 de bani (adică aproape deloc, în cazul locuitorilor Capitalei) şi 5 lei (în cazul locuitorilor din Oltenia), conform calculelor profit.ro.

sursa: adevărul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax