Până în luna septembrie 2013, ar urma să fie finalizate lucrările la tronsonul I al Autostrăzii Orăștie-Sibiu, respectiv segmentul de drum de la Orăştie până la Vinţu de Jos (Vinţişoara). Potrivit unor surse CNADNR, secţia Alba, de luna viitoare vom putea circula pe autostradă, de la Sebeș la Deva. 

Publicitate

În ceea ce priveşte lucrările la centura ocolitoare a Sebeșului, ce face parte din tronsonul II al autostrăzii, Vințu de Jos - Cut, acestea sunt în urmă cu două săptămâni. Potrivit surselor noastre, directorii de la "Straco" promit că din septembrie sau octombrie se va putea circula și pe această porțiune.

Firma care se ocupă de tronsonul I al autostrăzii, "Strabag", va finaliza lucrările la 1 septembrie, astfel că din data de 2 septembrie se poate circula pe autostradă. Acest segment are 24 de kilometri, are o valoare de proiect de 551.041.792,37 lei şi se continuă de la joncţiunea cu autostrada dată în funcţiune de la Deva la Orăştie, de 30 de kilometri. Trosonul Vințu de Jos - Cut are o lungime de 19 km și costă 377.780.208 lei (aproximativ 87,8 milioane de euro).

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

VEZI AICI MAI MULTE DETALII DESPRE LUCRĂRILE LA AUTOSTRADA ORĂȘTIE - SIBIU