Actualitate
Sebastian Ghiţă DEMISIONEAZĂ din PSD, după o discuţie cu Victor Ponta despre evenimentele politice din ultima perioadă
Anunţ-şoc la PSD. Deputatul Sebastian Ghiţă a anunţat, vineri, că demisionează din PSD, el precizând că a avut anterior o discuţie cu liderul formaţiunii, Victor Ponta.
”Am fost chemat de domnul Ponta la biroul dânsului. Am avut o discuţie serioasă despre evenimentele politice din ultima perioadă. (..) Mi-a spus că declaraţiile pe care le-am dat sunt corecte, dar că nu pot să am iniţiative personale nediscutate cu colegii de partid. Am înţeles punctul său de vedere şi am hotărât să demisionez din PSD!”, a afirmat Sebastian Ghiţă, într-o declaraţie de presă.
El a ţinut să anunţe că ”nu va mai reveni în acest partid, cât timp chestiunile legate de comunism, corupţie şi schimbarea legii partidelor politice nu sunt rezolvate”.
”Îmi doresc ca Victor Ponta să aibă puterea şi mintea să reformeze acest partid. Sunt un om tânăr, mi-am construit cariera ca antreprenor, mi-am câştigat o poziţie respectată în societatea românească şi nu cred că eu trebuie să-mi însuşesc valorile reprezentate de Ion Iliescu”, a mai afirmat Ghiţă.
El a precizat că ”Mircea Geoană şi Marian Vanghelie au primit ce meritau”.
”Le-am spus colegilor de-acum un an că trădeaza interesul comun pentru interesul personal. Geoană a vrut să-l şantajeze pe Ponta, cerându-i funcţia de ministru de externe. M-a sunat să îmi spună că, dacă Ponta nu îl numeşte ministru de externe, atunci va fi război în PSD”, a explicat Sebastian Ghiţă.
Potrivit acestuia, ”Vanghelie reprezenta ce este mai josnic şi mai urât în partidele politice: coruptie, trădare, minciună”.
”Am fost un adversar al lui Vanghelie de când am intrat în PSD. Şi cred că ieri oamenii i-au arătat cu adevarat ce cred despre el. Nu poţi să ai un agramat, un neinstruit, un hoţ lider al partidului în Bucureşti, şi să câştigi alegerile. Ne era ruşine să spunem în ţară că Vanghelie este unul dintre noi!”, a mai arătat Ghiţă.
sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News