Connect with us
Advertisement

Actualitate

SEBEȘ: Restricțiile care au intrat în vigoare de astăzi. Cum se poate tranzita orașul de către cei fără domiciliu în municipiu

Publicat

Primăria Sebeș a transmis restricțiile valabile în municipiu, prin hotărâre CLSU. Acestea au intrat în vigoare de vineri, 6 noiembrie, de la ora 5.00, pentru 14 zile.

HOTĂRÂREA NR. 10 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Sebeș privind stabilirea unor măsuri de limitare şi prevenire a răspândirii virusului SARS-COV2 pe raza Municipiului Sebeş:

”Art. 1. Luând act de prevederile Hotărârii nr. 57 din 05.11.202 privind stabilirea unor măsuri de limitare și prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2 pe raza Unității Administrativ – Teritoriale  Sebeș al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, la nivelul UAT Sebeș, unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–COV-2 este de peste 6 cazuri la 1.000 de locuitori, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, hotărăște punerea în aplicare a următoarelor măsuri  pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic, astfel:

(1) În intervalul orar 23.00-05.00 circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori deces al unui membru de familie;

e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice;

f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Art. 2. (1) Pentru verificarea motivului deplasării persoanelor prevăzute la art. 1:

Angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator;

Persoanele fizice autorizate, titularii intreprinderilor individuale, membrii intreprinderilor familiale, liber profesioniștii şi persoanele care practică activităţi agricole prezintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil;

Pentru verificarea motivului deplasării în alte situaţii decât cele prevăzute  la lit. a şi b, se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(2) declarația pe proprie răspundere  trebuie să cuprindă numele şi prenumele , data nașterii, adresa locuinței, motivul şi locul deplasării, data şi semnătura.

(3) adeverință eliberată de angajator sau declarația pe proprie răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate şi prin intermediul telefonului, tabletei sau a unui dispozitiv electronic similar.

Art. 3. Se permite tranzitarea UAT Sebeș, în intervalul orar 23.00-05.00, de către persoanele care nu au domiciliul/reședința în cadrul localităților aparținătoare municipiului, fiind interzisă staționarea acestora.

Art. 4. (1) Se restricționează accesul persoanelor în interiorul centrelor comerciale de tip supermarket, hypermarket, amplasate la nivelul UAT Sebeș astfel încât unei persoane să îi fie alocată o suprafață de minim 4 mp din suprafața utilă a a spațiului comercial.

(2) Operatorii economici de la alin.1 sunt obligați să afișeze  la loc vizibil , la intrarea în spațiul comercial numărul maxim de persoane care este permis în același timp în interiorul unității şi să organizeze cu personal propriu limitarea accesului.

Art. 5. La nivelul UAT Sebeş se limitează numărul de călători din mijloacele de transport în comun la maximum 50% din capacitatea autorizată de transport, cu respectarea regulilor de distanțare socială.

Art. 6. La nivelul UAT Sebeş organizarea activității în unitățile de producție se va face în așa mod încât să fie respectată o distanțare fizică şi o decalare orară la intrarea şi ieşirea din tură, astfel încît să se evite aglomerările la intrarea şi ieșirea de pe platformele industriale.

Art.7. La nivelul UAT Sebeș,  unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–COV-2 este de peste 6 cazuri la 1.000 de locuitori, instituțiile cu atribuții în domeniu, reprezentate în Grupa de coordonare și a comisiilor mixte de verificare a modului de respectare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, vor intensifica activitățile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în spațiile publice exterioare, piețe și mijloacele de transport în comun, cu accent pe purtarea corectă a măștii de protecție facială și respectarea distanțării fizice.

Art. 8. Măsurile stabilite în prezenta hotărâre, intră în vigoare începând cu data de 06.11.2020, ora 5.00 și sunt valabile pentru o perioadă de 14 zile sau până la diminuarea semnificativă a riscului, rezultat din Analizele de risc întocmite de către DSP Alba pentru fiecare UAT.

Art. 9. In conformitate cu prevederile art. 65.lit.h şi m din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei  de COVID 19, constituie contravenții nerespectarea măsurilor de protecție şi circulația persoanelor  în locurile şi intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă.

Art.10. Hotărârile adoptate de CLSU Sebeș până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.

Art. 11. Prezenta Hotărâre se transmite prin grija Secretariatului Tehnic şi Direcției Poliție Locală, membrilor Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Sebeș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Unirea” al Județului Alba, Direcției Poliție Locală, Poliției Municipale, Serviciului Public pentru Administrare a Patrimoniului, Direcției de Asistenta Socială, operatorilor economici precum și celor care dețin spații comerciale,  prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție şi se va afișa prin grija Compartimentului Relații Publice, Comunicare şi Informatică, pe site-ul  primăriei www.primariasebeş.ro precum și în mediul social-media.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement