Alba Iulia Music and Film Festival se prelungește, au transmis duminică seară, organizatorii festivalului.

Reprezentanții primăriei spun că toate filmele care nu au fost proiectate din cauza vremii, au fost reprogramate pentru luni.

”Mâine, 6 iulie, în locațiile Piața Cetății, Piața Vestică (Latura de Vest) și Esplanada Obeliscului vor rula peliculele care nu au putut fi prezentate în acest weekend din cauza condițiilor meteo.

Vă așteptăm la film. Mai multe detalii vor fi disponibile pe https://www.facebook.com/AlbaFilmFest/” este mesajul trimis de organizatori, pe adresa redacției Alba24.

O investigație a cotidianului britanic The Times arată că un virus similar cu Covid-19 a fost descoperit de microbiologii chinezi în urmă cu șapte ani într-o mină de cupru din regiunea Mojiang, dar a fost ținut secret într-un laborator din Wuhan – orașul în care au apărut și primele cazuri de coronavirus.

În mina de cupru, plină de lilieci și șobolani care se hrăneau cu dejecțiile lor, au murit trei mineri, iar alți trei s-au vindecat în urma infectării cu acel virus considerat strămoșul noului coronavirus, scriu ziariștii britanici. Simptomele acelui virus au fost identice cu cele ale Covid-19: febră puternică și dificultăți de respirație.

În toți acești șapte ani, autoritățile chineze nu au împărtășit cu comunitatea științifică internațională informații despre vechiul virus.

Tulpinele virusului au rămas în laboratorul din Wuhan, chiar dacă eventuale cercetări ar fi putut aduce noi informații despre pandemia de Covid-19.

Reprezentanții laboratorului din Wuhan au refuzat să discute cu ziariștii britanici, care au aflat despre existența vechiului virus din teza de master a unui student chinez, al cărui îndrumător a lucrat în secția de urgențe a spitalului în care au fost tratați minerii infectați acum șapte ani.

Dezvăluirile The Times vin cu puțin timp înante ca experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) să meargă într-o misiune oficială în China pentru a detecta sursa pandemiei de coronavirus – o investigație cerută de zeci de țări care consideră China responsabilă pentru răspândirea globală a Covid-19.

Articol adaptat de G4Media.ro

Mocăniţa Abrud – Câmpeni pleacă din nou la drum în această vară. Traseul cuprinde localităţile Abrud, Gura Roşiei, Cărpiniş şi Câmpeni. Amatorii pot călătorii cu trenul Apusenilor exact ca altă dată.

Această porţiune de drum este doar o mică parte din fostul traseu al Mocăniţei – unul foarte spectaculos de-a lungul văii Arieşului – care se întindea pe o distanţă de aproximativ 94 de kilometri, între Turda şi Abrud, inaugurat în anul 1912 şi care a funcţionat 85 de ani, până în 1997.

Trenul de epocă va circula în fiecare duminică şi luni până în 13 septembrie, pe ruta Abrud – Câmpeni cu condiția să se adune cel puţin 20 de persoane.

Acesta porneşte din gara Abrud la orele 10.00, 13.00 şi 16.00. Preţul pentru o cursă este de 30 de lei (dus/întors), pentru adulţi, respectiv 15 lei pentru copii (dus/întors).

Capacitatea maximă este de 54 de locuri, iar călătoria durează 2,5 ore.

Alte detalii se pot obține de pe pagina de Facebook a Mocăniței.

În România, termenul “Mocăniţă” a fost consacrat pentru trenurile cu aburi care circulau în ţară, în regiunile de munte, pe ecartament îngust de 760 milimetri.

Trenul nu poate atinge o viteză mai mare de 15 km, astfel că timpul de parcurgere al traseului este considerabil.

Astfel de atracţii turistice sunt şi la Alba Iulia, unde este expusă o locomotivă restaurată a Mocăniţei, trenul care circula pe linia îngustă înainte de 90, dar şi la intrarea în Cîmpeni.

În Apuseni, linia ferată cu ecartament îngust a fost construită la începutul anilor 1900, Mocăniţa circulând între Turda şi Abrud. Viteza acesteia ajungea până la 40 de km pe oră şi avea 21 de staţii.

Inaugurată în 1912, Mocăniţa Turda-Abrud avea să fie cea mai lungă linie CFI, cu ecartament de 760 mm. De la începutul secolului XX. s-a angajat în a transporta lemne, persoane şi alte bunuri pe Valea Arieşului, legând oraşul Turda de Câmpeni şi mai apoi de Abrud.

Circulând timp de 85 de ani, această Mocăniţă a avut roluri multiple, ajungând în scurt timp să fie un ”simbol” al văii, ”sufletul moţilor”, ceva ce reprezenta localnicii.

În anul 1997 a urmat închiderea ei pe motive de nerentabilitate, urmând ca toată linia să fie lăsată în paragină şi a fost descompusă pe tronsoane de hoţii care au vândut-o la fier vechi.

Segmentul de linie care nu a fost distrus în totalitate şi a putut fi repus în funcţiune a fost cel dintre Câmpeni şi Abrud.

Sursă: Adevarul.ro

Actriță născută la Aiud, Adela Mărculescu, în vârstă de 81 de ani, a fost laureată cu Premiul pentru Întreaga Activitate, la cea de-a 14-a ediție a Galei Premiilor Gopo.

Una dintre cele mai apreciate actrițe ale generației ei, Adela Mărculescu s-a născut pe 21 decembrie 1938 la Aiud, în casa căpitanului Marcu Mărculescu, medic la regimentul din Aiud.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” București în 1959, clasa profesorului Alexandru Finți. Zaharia Stancu, director al TNB la acea vreme, a angajat-o în 1964 la Teatrul Național din București, unde este invitată să joace și în prezent.

Şi-a început cariera pedagogică la I.A.T.C în 1963, la catedra de dans a Verei Proca, apoi la tehnica vorbirii, catedra Sandinei Stan, iar din 1992 este conferenţiar la Universitatea „Hyperion”, catedra „Actorie” și „Tehnica vorbirii”.

A debutat în 1965 în co-producția româno-franceză „Serbările galante”, un film regizat de René Clair, unde a jucat alături de Jean-Pierre Cassel şi Forry Eterle. Au urmat 25 de filme și colaborări cu regizori renumiți precum Mircea Veroiu („Hyperion”, 1965), Nicolae Corjos („Alo, aterizează străbunica”, 1981, și „Declarație de dragoste”, 1985), Dinu Cocea („Iancu Jianu, haiducul”, 1980), Gheorghe Turcu („Cine iubește și lasă”, 1982), Ion Popescu Gopo („Galax”, 1983), Iulian Mihu („Surorile”, 1984), Mihai Constantinescu („Un oaspete la cină”, 1986, și „Să-ți vorbesc despre mine”, 1987) și Gustavo Graef Marino („Diplomatic Siege”, 1999).

Actrița Adela Mărculescu a câștigat aprecierea publicului încă de la debutul de pe scena Teatrului de Stat din Botoșani (1957 – 1959), jucând de-a lungul timpului la Teatrul de Stat din Ploiești (1959 – 1963), Teatrul Mic (1963), Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu (1971), iar din 1964 la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, unde colaborează și în prezent.

Printre cele mai importante roluri ale sale se numără cele din „Povestea dulgherului şi a frumoasei sale soţii” de R. Stanca, „Vicleniile lui Scapin” de Molière, „Părinţii teribili” de J. Cocteau, „Idiotul” de Dostoievski, „Gaiţele” de Kiriţescu, dar și de cele din teatru de televiziune – „Tache, Ianke şi Cadîr”, „Orfeu în infern”, „Fântâna Blanduziei”, „Visul unei nopţi de iarnă”, precum şi din piesele de teatru radiofonic, printre care „Câinele grădinarului” de Lope de Vega, „Cavalerul şi doamna” de C. Goldoni, „Oedip la Colona” de Sofocle, „La răscruce de vânturi” de E. Bronte, „Romeo şi Julieta” de Shakespeare ş.a.

În stagiunea curentă a Teatrului Național „I. L. Caragiale” București, joacă în: „Idolul şi Ion Anapoda” de G. M. Zamfirescu (regia Ion Cojar), „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu (regia Dan Tudor), „Sinucigaşul” de Nikolai Erdman (regia Felix Alexa) și „Terorism” de Frații Presniakov (regia Felix Alexa).

De asemenea, Adela Mărculescu mai joacă și la Teatrelli în spectacolele „Contesa”, „Milionul” și „Arsenic și dantelă veche”, precum și la Teatrul Metropolis în „Hagi Tudose” și „Tartuffe”.

Adela Mărculescu a primit Premiul Pentru Întreaga Activitatea la cea de-a XIV-a ediție a Premiilor Gopo.

• Radu Beligan: „Când a păşit pe scena Naţionalului, o fetiţă oacheşă de o frumuseţe clasică, inteligentă şi plină de farmec, în rolul Sorinei din „Înşir’te Mărgărite”, oamenii de teatru au salutat în adolescenta Adela Mărculescu apariţia ingenuei lirice şi dramatice de care teatrul avea atâta nevoie. Cariera artistică s-a desfăşurat armonios şi ascendent din succes în succes. Cu fiecare nou spectacol, sonda tot mai adânc caracterele, îşi diversifica mijloacele de expresie, îşi amplifica şi nuanţa vocea, care avea să facă din ea una din celebrele spunătoare de versuri ale Teatrului românesc. O creaţie cu adevărat excepţională care a uimit presa şi publicul a realizat Adela Mărculescu în piesa lui Ghelman „Între patru pereţi”, unde a jucat alături de Damian Crâşmaru, interpretând un personaj de o forţă dramatică neobişnuită, cu profunzime şi sobrietate.”Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/adela-marculescu-visam-sa-ajung-o-mare-tragediana/

Filmografie:

“Merii sălbatici” (Alecu Croitoru, 1964)

„Serbările galante”/ „Les fêtes galantes” (René Clair, 1965)

„Lupta pentru Roma I”/ „Kampf um Rom I” (Robert Siodmak, 1968)

„Lupta pentru Roma I”/ „Kampf um Rom I” (Robert Siodmak, 1968)

„Ceața” (Vladimir Popescu-Doreanu, 1973)

„Hyperion” (Mircea Veroiu, 1975)

„Iancu Jianu, haiducul” (Dinu Cocea, 1990)

„Visul unei nopți de iarnă” (Dan Necșulea, 1980)

„Dumbrava minunată” (Gheorghe Naghi, 1980)

„Alo, aterizează străbunica!” (Nicolae Corjos, 1981)

„Cine iubește și lasă” (Gheorghe Turcu, 1982)

„Acțiunea Zuzuc” (Gheorghe Naghi, 1983)

„Galax, omul păpușă” (Ion Popescu Gopo, 1983)

„Surorile” (Iulian Mihu, 1984)

„Declarație de dragoste” (Nicolae Corjos, 1985)

„Un oaspete la cină” (Mihai Constantinescu, 1987)

„Să-ți vorbesc despre mine” (Mihai Constantinescu, 1987)

„Harvey” (Tudor Mărăscu, 1994)

„Meurtres par procuration Proxy Murders” (Claude-Michel Rome, 1995)

„Dușmanul dușmanului meu”/ „Diplomatic Siege” (Gustavo Graef-Marino, 1999)

Sursă: premiilegopo.ro

Foto: Arhivă – după un spectacol la Alba Iulia