Connect with us
Advertisement

Eveniment

Secția ATI a spitalului din Alba Iulia obține cel mai înalt grad de clasificare pentru un spital de urgență

Publicat

Secția Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, coordonată de către medicul șef Silviu Tuzeș, a fost încadrată în categoria a II-a de clasificare, acesta fiind cel mai înalt grad de clasificare între spitalele din județul Alba, dar și cel mai înalt grad de clasificare pentru un spital județean de urgență.

În țară, sunt puține spitale județene care sunt încadrate în categoria a II-a de clasificare. Avansarea de la categoria a III-a la categoria a II-a a fost realizată, în luna iunie 2024, în urma acordului Comisiei de Anestezie și Terapie Intensivă a Ministerului Sănătății.

Secțiile ATI de categoria a II-a asigură servicii medicale complete de profil pentru pacientul critic medical sau chirurgical, cu următoarele excepții: chirurgie cardiovasculară, neurochirurgie majoră, transplant de organe, politraumă, chirurgie hepatică majoră, marii arși.

Creșterea gradului de clasificare a fost obținută în urma eforturilor medicilor din cadrul ATI, de a asigura servicii medicale la standarde înalte, dar și cu implicarea conducerii SJU Alba Iulia și sprijinul conducerii Consiliului Județean Alba, în subordinea căruia se află spitalul.

Două linii de gardă

SJU Alba Iulia este singurul spital din județ care reușește să asigure două linii de gardă, o linie care deservește blocurile operatorii din cadrul SJU și alta pe secția ATI. Aceasta reprezintă o condiție esențială pentru încadrarea în categoria a II-a de clasificare (în prima categorie sunt încadrate, de regulă, spitalele clinice și universitare). Încadrarea s-a realizat în urma evaluării resurselor umane, materiale, activității medicale și respectării standardelor de calitate.

În prezent, în cadru SJU Alba Iulia profesează 10 medici anesteziști, care asigură în permanență două linii de gardă, ceea ce presupune un volum foarte mare de lucru. În secţiile ATI de categoria II-a se pot desfăşura activităţi de învăţământ. Secţiile ATI categoria a II-a au în componenţă:

  • posturi de lucru de anestezie;
  • paturi de terapie intensivă (TI);
  • paturi de terapie intermediară/îngrijire postoperatorie (TIIP);
  • paturi de supraveghere postanestezică (SPA), opţional.

Prin această recunoaștere, Secția Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul SJU Alba Iulia demonstrează angajamentul pentru calitatea serviciilor medicale oferite pacienților, precum și dorința de a se ridica la cele mai înalte standarde profesionale.

Este un pas important în direcția asigurării unei îngrijiri medicale de calitate pentru pacienții din județul Alba, au transmis reprezentanții spitalului din Alba Iulia, într-un comunicat de presă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement