Eveniment
Secția de Cardiologie a Spitalului din Alba Iulia va beneficia de 39 de paturi noi pentru pacienți. Licitație, lansată în SEAP
Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia va beneficia de 39 de paturi noi pentru pacienți. Valoarea investiției este de peste 570.000 de lei, fără TVA.
Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia a lansat vineri, 15 aprilie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o licitație pentru achiziția de paturi de spital pentru Secția de Cardiologie.
Valoarea totală este estimată la 574.500 de lei, fără TVA.
Se vor achiziționa 9 paturi de terapie intensivă cu saltea antiescară și 30 de paturi de spital.
Potrivit caietului de sarcini, paturile au fost solicitate de către Secția Cardiologie prin referat de specialitate. Acestea vor duce la îmbunătățirea activității medicale din cadrul secțiilor/compartimentelor, ceea ce va duce la creșterea satisfacției pacienților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News