Connect with us
Advertisement

Administrație

Şedinţa arhitecţilor implicaţi în planul de reamenajare a Cetăţii, desfăşurată cu uşile închise

Publicat

În sala de şedinţe a centrului comercial Alba Mall s-au întâlnit, joi, de la ora 16.00, arhitecţii implicaţi în planul de reamenajare a zonei istorice din Alba Iulia, pentru a dezbate lucrările din Cetate. Şedinţa s-a desfăşurat cu uşile închise pentru presă, cu toate că unul dintre subiectele dezbătute anunţate era tocmai reamenajarea Parcului Custozza.

Reamintim că, în urmă cu câteva zile, Ordinul Arhitecţilor din România a solicitat primarului municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, ministrului Culturii şi Cultelor, Kelemen Hunor, dar şi tuturor celor responsabili de gestionarea proiectului de reabilitare a Cetăţii Alba Carolina să organizeze urgent o prezentare integrală, complexă, a operațiunilor în derulare.

 

Scrisoarea a fost trimisă primarului Mircea Hava, ministrului Kelemen Hunor, ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, preşedintelui Registrului Urbaniştilor din România, Alexandru Sandu, preşedintelui Filialei Alba a OAR, Stelian Fleschin, arhitectului şef al municipiului Alba Iulia, Hedviga Călin şi arhitectului Gheorghe Lăncrănjan Franchini.

[media id=246 width=320 height=240]

Organizarea dezbaterii pe tema Parcului Custozza, de către arhitecţii albaiulieni, ce s-a desfăşurat cu uşile închise, joi, la Alba Mall, a generat o serie de reacţii din partea unor iniţiatori ai campaniei pentru protejarea acestui obiectiv. Unul dintre aceştia, Florin Roman, a spus că: “Am aflat cu îngrijorare că soarta Parcului Custozza şi a Cetăţii se decide pe ascuns. Întalnirea convocată de Hava cu unii dintre arhitecţii lui are loc cu uşile închise, aşa cum au anunţat organizatorii. De ce le frică? De ce se ascund? De ce nu vorbesc deschis cu presa şi cu albaiulienii? Unde este mult-trâmbiţata transparenţă? De ce nu se ţine cont de semnăturile a peste 6.500 de albaiulieni?”.

Roman susţine că, dată fiind importanţa discuţiilor de specialitate pe acest subiect, ce a generat proteste publice locale, comunicarea ar fi trebuit să aibă loc în alte circumstanţe: „Sper ca meciul să nu fie <aranjat> dinainte. Să nu se mai ascundă nimeni în şedinţe închise. Nu e doar oraşul lor, este inadmisibil! Asta înseamnă transparenţa, sedinţă în spatele uşilor închise, pe un subiect de maxim interes public? Mi se pare că toate astea miros a… blat, mai pe româneşte spus. Scenariul este oarecum previzibil: primarul o să le spună ce sa zică, probabil vor fi şi ameninţări cu nişte contracte publice fluturate în faţa ochilor, după care o să ne spună că arhitecţii sunt de acord cu el. Este o bătaie de joc (…)”.

Florin Roman a precizat că solicită arhitecţilor care se află în conflict de interese în această cauză, date fiind contractile încheiate cu administraţia locală, să se abţină de la a se pronunţa, tocmai având în vedere situaţia de incompatibilitate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. decebalus per scorillo

    joi, 24.03.2011 at 22:19

    asa a facut si ceasusescu..sedinte cu usile inchise…..si apoi s-a deschis (focul)

  2. dan agrisan

    vineri, 25.03.2011 at 10:45

    Hai sa asteptam mai bine sa vedem ceea ce s-a decis. Eu sunt rezervat optimist.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement