Sediul Centrului Militar Județean Alba, din Alba Iulia, va fi mansardat. Ce lucrări se vor face în clădirea istorică
Consiliul Județean Alba a aprobat lucrări de modernizare la sediul Centrului Militar Județean, pe strada Regina Maria nr. 6. Clădirea va fi mansardată, pentru amenajarea de noi spații.
În ședința CJ Alba din 24 iunie s-a aprobat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţii “Mansardare corp C1 al imobilului situat în Alba Iulia, str. Regina Maria, nr.6”.
Imobilul este inclus în Lista monumentelor istorice.
Starea clădirii
Construcția existentă se află într-o stare tehnică corespunzătoare utilizării, prezentând însă o serie de degradări locale și deficiențe funcționale, specifice clădirilor cu vechime, generate de uzura în timp, lipsa unor intervenții sistematice de întreținere și acțiunea umidității. Nu au fost identificate avarii structurale majore sau degradări care să afecteze stabilitatea construcției, se arată în documentație.
În subsol sunt spații de depozitare, ce sunt influențate de umiditatea ridicată. La parter, clădirea are fisuri locale în tencuieli și zidărie, fără afectarea structurii, degradări le finisajelor interioare și exterioare.
La nivelul acoperișului sunt degradări la țigla ceramică și la elementele din lemn ale șarpantei, precum și degradări punctuale ale planșeului peste parter și ale finisajelor interioare.
Lucrări propuse
- lucrări de reparare și refacere locală a zidăriei portante, acolo unde au fost identificate degradări
- refacerea sau completarea legăturilor structurale între elementele existente, în scopul îmbunătățirii comportării globale
- consolidări locale ale planșeului peste parter, în vederea asigurării capacității portante necesare noii funcțiuni
- intervenții asupra șarpantei din lemn, constând în înlocuirea elementelor degradate și completarea structurii, pentru preluarea încărcărilor suplimentare generate de mansardare
- realizarea de măsuri pentru limitarea efectelor umidității asupra elementelor structurale, în special la nivelul subsolului
Mansardarea clădirii
Se propune mansardarea clădirii existente, ca soluție de extindere a spațiilor utile, prin valorificarea volumului acoperișului, fără modificarea amprentei la sol și cu respectarea caracterului arhitectural al construcției.
Mansardarea are ca scop crearea unor spații funcționale suplimentare, destinate activităților administrative, respectiv birouri, sală de ședințe, spații de circulație și spații auxiliare, necesare desfășurării activității specifice Centrului Militar Județean Alba.
Mansarda se va realiza în interiorul volumului existent al acoperișului, prin refacerea și adaptarea șarpantei din lemn.
Se păstrează configurația generală a acoperișului, iar structura mansardei va fi realizată din elemente ușoare, compatibile cu structura existentă.
Valoarea investiției
Valoarea totală a investiției este de 3.689.715,68 lei cu TVA inclus, din care lucrări construcții-montaj 2.493.553,48 lei.
Principalele caracteristici tehnice ale investiției propuse:
- suprafață teren - 1152 mp
- regim înălțime constructii: S+P+M
- Durata de implementare a proiectului: 24 luni
- Finanţarea investiţiei: buget local
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)