Administrație
Semaforizare de 3,5 miliarde lei vechi în centrul Aiudului

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Aiud, Ada Rus, prima intersecţie vizată de către primar este cea dintre strada Ştefan cel Mare şi DN 1, unde se doreşte instalarea unui semafor care să poată fi acţionat şi manual de către pietoni, investiţie al cărei cost este de 127.958 lei. Iniţiativa primarului are la bază unul dintre proiectele asumate de către Mihai Horaţiu Josan pentru acest mandat, precum şi solicitarea în acest sens a aproximativ 60 de cetăţeni, care domiciliază în zonă şi care au subliniat, la rândul lor, importanţa unui semafor care să fluidizeze circulaţia, dar care să ofere şi o siguranţă mai mare.
Al doilea semafor urmează să fie instalat, în măsura în care Consiliul local va aproba proiectul, la trecerea de pietoni de pe strada Ecaterina Varga, din imediata proximitate a Colegiului Naţional „Titu Maiorescu”, suma necesară investiţiei fiind de 241.123 lei. Reprezentanţii Primăriei Aiud precizează că necesitatea acestui semafor este impusă de faptul că pe strada Ecaterina Varga se desfăşoară şi traficul greu, iar trecerea de pietoni este foarte solicitată, ţinând cont de numărul mare de elevi care frecventează cursurile unităţii de învăţământ.
Dacă proiectul va trece de votul consilierilor, se intenţionează ca investiţia să fie demarată în anul 2011.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News