Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Semnale că nu mai sunt bani de salarii pentru aproximativ 1.000 de dascălii din Alba

Publicat

Salariile dascălilor din Alba pot fi achitate doar până la finele lunii octombrie. Sindicatul Învăţământ Alba (SIA) atrage atenţia asupra faptului că mai multe instituţii şcolare din zonele Aiud, Ocna Mureş şi Cugir nu mai au bani pentru plata salariilor aferente lunilor noiembrie şi decembrie.

Finalul de an îi prinde pe profesori cu tolbele goale, dacă administraţiile locale nu vor primi bani de la Guvern pentru plata salariilor pe ultimele două luni ale anului. Liderul SIA, Ioan Stanca a precizat, joi, că peste 1.000 de dascăli din zonele Aiud, Cugir şi Ocna Mureş se află în această situaţie.

„S-au făcut demersurile necesare pentru suplimentarea fondurilor necesare salariilor, dar încă nu s-a rezolvat situaţia. Mai mult ca sigur în aceste localităţi profesorii vor primi bani cu ţârâita, la fel ca în anii trecuţi. Autorităţile trebuie să ia toate măsurile pentru a nu se repeta situaţia de anul trecut de la Cugir, când pentru a putea plăti salariile profesorilor, la sfârşit de an, s-au deblocat bani din bugetul municipiului Sebeş”, a spus Ioan Stanca.

Încă de săptămâna trecută, primarul din Cugir, Adrian Teban a declarat că rămân descoperiţi cu plata salariilor pentru noiembrie şi decembrie şi a cerut suplimentarea fondurilor prin Finanţele Publice. Problema salariilor profesorilor nu este însă problema primăriei, aceasta are interdicţie prin lege să finanţeze salariile din bugetul propriu şi asigură doar cheltuielile materiale ale şcolilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate