Connect with us
Publicitate

Actualitate

Senat: Persoanele care adoptă un copil vor beneficia de un concediu de acomodare de trei luni, dar și de o indemnizație

Publicat

adoptie Senatul a aprobat, miercuri, un proiect legislativ care modifică Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, în sensul că adoptatorul poate beneficia, pe durata încredințării copilului în vederea adopției, de un concediu de acomodare de maximum 90 de zile, precum și de o indemnizație lunară.

Legea privind procedura adopției este completată, printre altele, în sensul introducerii, după articolul 46, a patru noi articole prin care sunt reglementate condițiile în care este acordat concediul de acomodare, precum și cele prin care acesta este suspendat sau încetează.
„Adoptatorul sau, opțional, oricare dintre soții familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, din activități salariale și asimilate acestora sau, după caz, activități independente sau activități agricole, (…) poate beneficia, pe durata încredințării copilului în vederea adopției, de un concediu de acomodare cu o durată de maximum 90 de zile, precum și de o indemnizație lunară raportată la indicatorul social de referință, în cuantum de 6,8 ISR”, se arată la alin. 1 al articolului 46 prim, scrie Agerpres.
Potrivit proiectului de lege inițiat de Guvern, pe perioada concediului de acomodare, persoana îndreptățită beneficiază de plata contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate, iar calculul și plata indemnizației, inclusiv a contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate, se fac de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

Citeşte şi Indemnizaţia pentru creşterea copilului în 2016. Noutăţi, condiţiile de acordare şi actele necesare

Concediul de acomodare și plata indemnizației se suspendă dacă s-a dispus plasamentul copilului în regim de urgență sau dacă a fost pusă în executare hotărârea judecătorească privind revocarea încredințării în vederea adopției.

„Concediul de acomodare și plata indemnizației încetează cu ziua următoare celei în care se produce una dintre următoarele situații: a) a expirat perioada maximă de 90 de zile, b) la cererea persoanei îndreptățite, c) copilul a împlinit 18 ani, d) a avut loc decesul copilului, e) persoana îndreptățită care urma să adopte în calitate de persoană singură a decedat, f) a rămas definitivă hotărârea judecătorească privind revocarea încredințării în vederea adopției”, se arată în textul articolului 46 secund.

Potrivit proiectului legislativ, perioada concediului de acomodare constituie „vechime în muncă, în serviciu și în specialitate, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta”.
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției și a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal are un caracter organic, iar Senatul l-a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu unanimitate de voturi (100 de voturi ‘pentru’).

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate