Actualitate
Senatorii au adoptat tacit un proiect pentru interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist. Vezi pedepsele propuse

Propunerea legislativă pentru interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 17 septembrie 2015. Termenul de adoptare tacită s-a împlinit la data de 23 martie 2016.
„Prin prezenta lege, organizaţiile politice cu caracter comunist sunt interzise. Scopul aceste interdicţii este prevenirea reinstaurării în România a regimului totalitar comunist care a funcţionat în ţara noastră între anii 1945 şi 1989, acesta fiind cel mai criminal regim politic din Europa postbelică – cu un număr de victime situat oficial între 500.000 şi 2.000.000, cifră record dacă o raportăm la numărul populaţiei -, România fiind totodată unica ţară în care s-au înregistrat victime la căderea comunismului: peste 1100 morţi şi peste 3300 răniţi”, se precizează în propunerea legislativă.
Potrivit documentului, constituirea unei organizații cu caracter comunist se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani. De asemenea, aderarea la o asemenea organizație politică se pedepsește cu închisoare de la 3 la 6 ani, în timp ce sprijinirea sub orice formă a unei asemenea organizații politice se pedepsește cu închisoare de la 2 la 4 ani.

În inițiativa legislativă se menționează că și „tentativa se pedepsește”.
Propunerea legislativă urmează să fie trimisă Camerei Deputaților pentru dezbatere și adoptare, în calitate de cameră decizională.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News