Eveniment
Senatorul PSD Daniel Breaz, negocieri pentru intrarea în PNL Alba. Ce a solicitat și ce a primit social democratul
Senatorul PSD Daniel Breaz și-a negociat cu PNL intrarea în partid, au declarat pentru Alba24, surse liberale. Acesta ar fi condiționat intrarea în PNL de acordarea locului I pe listele pentru Senat în județul Alba, sau a locului al doilea pe listele la Camera Deputaților.
Senatorul Breaz a avut o întâlnire la București cu deputatul Florin Roman și cu președintele PNL, Ludovic Orban, pe acest subiect. De asemenea, ar fi avut o altă întâlnire și cu Mircea Hava.
Negocierile s-au blocat însă la nivelul PNL Alba, acolo unde i s-ar fi cerut lui Breaz să intre în mecanismul normal de partid, să primească o zonă de care să se ocupe și apoi să fie măsurat în sondajele interne ale partidului. Abia apoi ar fi urmat să primească un loc pe listele de la alegerile parlamentare.
Se pare însă că nu a acceptat aceste condiții. Mai mult, liberalii au făcut și un sondaj pe care nu l-au făcut public, pentru a vedea dacă o eventuală candidatură a acestuia pentru Primăria Alba Iulia ar reprezenta un pericol pentru candidatul liberal. Nici aceste rezultate nu au fost în favoarea social-democratului.
În plus, PNL Alba are acum 4 deputați care se văd în continuare pe listele de la alegerile viitoare. O eventuală candidatură a lui Breaz din partea PNL ar genera nemulțumiri interne.
Surse din organizația centrală a partidului au confirmat discuțiile cu Daniel Breaz și, mai mult, au declarat că acestea nu s-au încheiat (în ciuda blocajului de la nivel local) pentru că este vorba despre un personaj important în PSD Alba: fost ministru și rector al Universității ”1 Decembrie 1918”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
m
vineri, 21.02.2020 at 16:27
a fost senator si nu mai este! asa se va spune cel mai probabil din toamna!