Eveniment
Senatorul Teodor Atanasiu: „Anul acesta nu se va da în folosință niciun kilometru de autostradă în România”
„Mi-e teamă că anul acesta nu se va da în folosință niciun kilometru de autostradă”. Aceasta este declarația președintelui PNL Alba, senatorul Teodor Atanasiu, prezent vineri în conferința de presă de la sediul partidului. Acesta a spus că decizia ministrului Transporturilor de a rupe contractul cu firma care executa lucrările pe lotul nefinalizat al autostrăzii Orăștie-Sibiu, nu va face decât să amâne finalizarea construcției pentru anul viitor. Mai mult, liberalul susține că banii ce vor fi colectați din majorarea accizei la carburanți nu vor fi folosiți la construcția de autostrăzi, așa cum s-ar fi promis.
„Anul acesta ar fi trebuit să se dea în folosință, conform programului, cei aproximativ 20 de kilometri ce au mai rămas de pe autostrada Orăștie-Sibiu, în zona unde a alunecat terenul. Am ascultat stupefiat declarația ministrului Transporturilor care a spus că va rupe contractul pentru că firma a cerut mărirea bugetului pentru tronson. Cu rupere de contract, reluare de licitație, contractare și lucrări, nu au cum să termine anul acesta. Publicitatea pentru licitație durează 6 luni. E clar că anul acesta nu se mai lucrează, că în noiembrie nu te poți apuca să lucrezi în România la autostrăzi. Ăsta putem să-l uităm, care trebuia dat anul acesta în funcțiune. Iar de alte autostrăzi nu am auzit să se termine anul acesta”, a spus Atanasiu.
Mai mult, acesta susține că premierul Victor Ponta și ministrul Dan Șova ar fi fost „prinși” de ministrul Finanțelor că intenționează să schimbe destinația banilor adunați din taxa de 7 eurocenți pe litrul de combustibil.
„Băieții de la Guvern încep să ne mintă foarte frumos.Au hotărât să punem o taxă de 7 eurocenți pe litrul de benzină ca să facem autostrăzi. Doamna ministru de Finanțe ne spune că nici vorbă, banii nu se duc acolo”, declară Atanasiu.
La un calcul simplu, susține acesta, din banii care s-ar aduna din taxă în nouă luni de zile, până la sfârșitul anului, bani care ar reprezenta cofinanțarea statului român la construcția de autostrăzi, ar trebui să existe proiecte de 3 miliarde de euro, doar pentru acest an.
„Contractele pentru autostrăzi sunt finanțate 85% din bani europeni și 15% din bani de la Guvern. Dacă strângem taxa pe 9 luni de zile, adică de la 1 aprilie până la 31 decembrie, vom strânge peste 2 miliarde de lei, adică aproape 500 milioane euro. Acești bani, dacă sunt cofinanțare la proiecte europene înseamnă că anul acesta se fac autostrăzi de 3 miliarde de euro. Or, proiectele prevăzute pe anul acesta sunt în valoare de sub 1 miliard de euro. Asta înseamnă că domnii vor să fure din bani și să îi ducă spre alte destinații. Ca să nu se întâmple treaba asta, le cer domnilor Ponta și Șova să pună banii de-o parte și să îi lase pentru alți ani în care se vor face autostrăzi și va fi nevoie de cofinanțare”, susține Atanasiu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News