Senatorul Teodor Atanasiu: „Sper să reușim să dăm jos Guvernul. PDL a spus că va vota moțiunea de cenzură, alături de PNL”
„Eu sper ca anul acesta să reușim să dăm jos Guvernul prin moțiune de cenzură, fiindcă altfel, de la anul, o să asistăm la ceea de ce ne temeam, și lucrul pentru care am stat noi, PNL, la guvernare, renunțarea la cota unică și revenirea la impozitul progresiv în România. Atunci și ultima urmă de atracție pentru investitori va dispărea”, a spus Atanasiu în conferință de presă.
Senatorul a mai spus că se mizează pe sprijinul tuturor parlamentarilor din Opoziție și că președintele PDL, Vasile Blaga, a anunțat deja că democrat-liberalii vor vota orice moțiune de cenzură împotriva actualului Guvern.
„Încercăm să lămurim cât mai mulți parlamentari, astfel încât în momentul oportun acest Guvern să pice. Așa cum a picat i Guvernul Ungureanu, pentru că este un Guvern făcut la fel: din traseiști politici. PSD, doar pe voturile lui, are puțin peste 30% în Parlament, cu UDMR care au 6%, ajung la puțin peste 40%. Restul sunt traseiști politici. Încercăm să îi convingem pe acei traseiști politici că acest Guvern trebuie să pice. Președintele PDL Vasile Blaga a spus explicit că vor vota orice moțiune de cenzură îndreptată împotriva acestui Guvern. Mizăm pe sprijinul întregii opoziții plus al unor parlamentari care au trecut pe la putere și s-au convins de ei”, a mai spus Atanasiu.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (4)