Actualitate
Senatul a adoptat inițiativa legislativă care prevede că 1 Iunie este zi liberă. Votul final, la Camera Deputaților
Plenul Senatului a votat, marţi, ca ziua de 1 iunie, când se celebrează Ziua Copilului, să fie zi de sărbătoare legală, devenind astfel zi liberă la nivel naţional.
Propunerea legislativă pentru modificarea art. 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii a fost semnată de parlamentari de la toate partidele parlamentare. Scopul acesteia este ca de Ziua Copilului, pe 1 iunie, părinţii să beneficieze de o zi liberă, pentru a putea să petreacă mai mult timp cu copiii lor.
Citește și Încă patru ZILE LIBERE de la stat în 2016. Calendarul sărbătorilor legale din 2017
Potrivit inițiatorilor, de Ziua Copilului, în majoritatea grădinițelor și școlilor primare din România se organizează evenimente pentru a-i celebra pe cei mici, iar copiii evoluează în cadrul acestor spectacole. Mai mult decât atât, multe instituții publice organizează evenimente cu și pentru copii, spre exemplu „Ziua Porților Deschise”.
„Lipsa părinților din cadrul acestor evenimente are implicații psihologice negative în dezvoltarea copiilor. În afara dorinței de a-i face mândri și de a primi aprecierea părinților, copiii au nevoie de susținere în cadrul evenimentelor unde performează, evenimente care au o încărcătură emoțională ridicată și reprezintă o sursă de stres pentru ei”, susțin parlamentarii.
Într-un sondaj realizat de Gallup în ianuarie 2010, aproape jumătate dintre copii au spus că petrec în medie 1 oră/zi dintr-o săptămână împreună cu părinții, se mai arată în expunerea de motive.
Astfel, proiectul de lege prevede că ziua de 1 iunie este declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Comisia de muncă a dat un raport de admitere propunerii legislative. Senatul este primă Cameră sesizată, forul decizionat fiind Camera Deputaţilor.
sursa: senat.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News