Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Senatul a respins exceptarea de la plata accizei pentru palinca, ţuica și rachiul produs pentru consum propriu

Publicat

Marți, senatul a respins, un proiect prin care cei care produceau băuturile tradiţionale româneşti pentru consumul propriu, precum palinca, ţuica, horinca, rachiul de drojdie de vin, într-o cantitate maximă pe gospodărie de 100 de litri cu 100% concentraţie alcoolică să nu plătească acciză. Astfel că de la 1 septembrie gospodăriile care produc ţuică şi rachiu din fructe, pentru consumul propriu, plăteasc o acciză de 1.000 de euro la hectolitru de alcool pur.

Iniţiatorii subliniază în expunerea de motive la proiect că prepararea distilatelor din fructe are o veche tradiţie în România, pălinca este una dintre „cărţile de vizită” ale României şi „unul dintre cei mai buni ambasadori care a trecut de mult graniţele României în posesia diplomaţilor cutreierând toate meridianele lumii”. Aceştia au mai menţionat că palinca, alături de alte băuturi tradiţionale româneşti, „este în pericol de dispariţie sau pe cale de a deveni doar un produs exclusivist de lux”.

Potrivit iniţiativei legislative, Codul Fiscal ar fi exceptat de la plata accizelor palinca, ţuica, horinca, turţul, coniacul, rachiul de drojdie de vin, cel de tescovină şi cel de fructe să fie exceptate de la plata accizelor dacă ar fi fost produse pentru consumul propriu al gospodăriilor individuale în limita unei cantităţi de cel mult 100 litri de produs/gospodărie individuală, cu o concentraţie alcoolică de 100% în volum sau în cantitate de 200 litri de distilat din fructe la 50 de grade.

Într-o primă fază, raportul de respingere a proiectului propus plenului de Comisia pentru buget-finanţe a fost respins de plen cu 53 de voturi „pentru”, 62 de voturi „împotrivă” şi zece abţineri, fapt care a provocat aplauze în sală.

Iniţiativa legislativă, supusă ulterior votului, a fost, la rândul său respinsă, întrunind 62 de voturi „pentru”, 64 de voturi „împotrivă” şi 11 abţineri.

Iniţitiva legislativă – propusă de un grup de parlamentari PDL, UDMR, FC şi PSD, printre care se numără Roberta Anastase, Lucian Bode, Claudia Boghicevici, Gheorghe Ialomiţianu, Mircea Man, Ioan Oltean, Cezar Preda şi Gheorghe Udrişte, precum şi Laszlo Borbely, Cseke Attila, Marton Arpad, Mate Andras-Levente a fost respinsă de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

sursa: realitatea.net

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. jiji

    miercuri, 19.03.2014 at 09:37

    foarte bine fac- va deveni mai ieftin whisky si le facem vanzare la aia de-l produc; si rromanii isi vor bombarda ficatul cu tot felul de contrafacaturi ieftine din import; cine dreaq va cumpara tuica cu 35-40 lei/litru? pai la supermarket iei whisky cu 30 ron/ 700 ml si te si dai rotund cu el

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax