Connect with us
Advertisement

Actualitate

Servicii de pază gratuite pentru proprietarii de păduri cu suprafaţa sub 30 de hectare. Cheltuieli de aproape 250 de milioane lei, pentru stat, în următorii patru ani

Publicat

paduriProprietarii de păduri care dețin terenuri forestiere cu suprafețe mai mici sau egale cu 30 de hectare vor beneficia de servicii de pază gratuite a terenurilor forestiere, măsură ce are scopul să contribuie la combaterea tăierilor ilegale, se arată în schema de ajutor de minimis aprobată miercuri de Guvern. În următorii patru ani, statul va cheltuie aproape 250 milioane lei pentru aceste măsuri de sprijin, numărul beneficiarilor fiind estimat la 2 milioane.

Hotărârea aprobată miercuri de Guvern prevede schema de ajutor de minimis, respectiv schema de ajutor social pentru asigurarea serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, dacă suprafața proprietății este mai mică sau egală cu 30 de hectare.

Potrivit Executivului, este pentru prima dată când această prevedere legală, cuprinsă în Codul Silvic încă din 2008, va fi pusă în aplicare.

Ajutorul de minimis, respectiv ajutorul de stat vor fi acordate pentru a acoperi costurile serviciilor silvice realizate de către ocoalele silvice, astfel încât proprietarii de păduri cu suprafețe mai mici sau egale cu 30 de hectare să beneficieze de servicii în mod gratuit.

Hotărârea de guvern este valabilă pentru perioada 2016-2020, valoarea totală a ajutorului ce va fi acordat fiind estimată la 248,9 milioane lei, iar numărul beneficiarilor la circa 2 milioane pentru întreaga perioadă. Suprafata totală cu proprietăți mai mici sau egale de 30 ha este de aproximativ 580.000 de hectare.

Pentru anul 2016 se estimează că va fi acordată suma de 14,5 milioane lei, fonduri asigurate în bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor prin rectificarea bugetară adoptată de Guvern în luna august. Începând cu anul 2017, valoarea estimată că se va aloca anual de la bugetul de stat pentru finanțarea acestei scheme de ajutor de minimis este de 58,6 milioane lei.

De schema de ajutor de minimis vor putea beneficia persoane fizice și juridice cu activități economice, care au în proprietate terenuri forestiere cu suprafață totală mai mică sau egală cu 30 de hectare și îndeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

– nu se află în procedură de executare silită pentru plata datoriiilor fiscale și nefiscale, inclusiv nu au popriri pe conturile bancare;

– nu se află în procedură de închidere operațională, dizolvare, lichidare sau administrare specială;

– nu sunt supuse unei proceduri de insolvență și nici nu îndeplinesc criteriile prevăzute de lege pentru a fis supuse unei proceduri de insolvență colectivă la cererea creditorilor lor;

– suma ajutoarelor de minimis de care au beneficiat într-o perioadă de 3 ani fiscali, 2 ani fiscali anteriori plus anul curent, nu depășește echivalentul în lei a 200.000 de euro, respectiv 100.000 de euro pentru întreprinderea cu activitate de transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost.

Persoanele fizice care nu desfășoară activități economice vor beneficia de ajutor de stat în sume echivalente celor acordate prin schema de minimis.

Plata sumelor care se vor acorda în baza acestei Hotărâri se va face către ocoalele silvice care asigură serviciile silvice, pe baza contractului de administrare/servicii încheiat conform prevederilor legale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement