Connect with us
Publicitate

Actualitate

Servicii online de la Poşta Română: expediere de bani prin e-mandat, plăţi electronice, magazin virtual şi monitorizare colete

Publicat

plati online O nouă platformă web a fost lansată de Compania Naţională Poşta Română, ce permite expedierea de bani, plata online şi acces mai rapid la informaţiile de interes pentru clienţi. Prin www.posta-romana.ro, utilizatorii au acum la dispoziţie servicii e-poştale noi şi îmbunătăţite faţă de versiunea iniţială a site-ului, transmite compania.

Clienţii pot trimite bani online, de acasă, prin e-mandat. În acest scop, pe noul site a fost integrată o platformă de plăţi electronice. De asemenea, utilizatorii pot să îşi facă abonamente la publicaţiile favorite, prin intermediul unui magazin virtual (catalog de presă), dar şi să completeze, direct pe site, formularele de care au nevoie.

„Noul site al Poştei Române este un proiect strategic şi a vizat, în principal, deschiderea unui punct de acces online pentru serviciile poştale, dar şi reorganizarea informaţiei. Structura platformei a fost gândită în aşa fel încât utilizatorul să ajungă în maximum 3 clickuri oriunde pe site, către orice categorie de servicii. În plus, clienţii care vor să economisească timp pot trimite bani chiar din faţa calculatorului, permiţând destinatarului să-i primească direct acasă, de la poştaş”, a declarat Irina Purcaru, Directorul Direcţiei Operaţiuni şi Relaţii Comerciale la Poşta Română.

online posta romana Noua versiune a www.posta-romana.ro oferă un modul de căutare a trimiterilor poştale pe baza unui cod de tracking format din 13 caractere, cu posibilitatea notificării automate pe email. În plus, clienţii au la dispoziţie un calculator de tarife îmbunătăţit pentru toate categoriile de servicii, în special pentru serviciile internaţionale, cu posibilitatea de a calcula tarife pentru fiecare ţară în parte. Platforma oferă şi un modul de căutare a codurilor poştale după adresă sau căutare a adresei după codul poştal.

„Site-ul Poştei Române a devenit o platformă de tranzacţii, nu doar una de informare. Scopul nostru este să oferim un instrument cât mai util clienţilor care vor să acceseze servicii rapide şi sigure de transfer şi să creăm un canal de optimizare a business-ului poştal. Acest nou site va fi dezvoltat permanent, în acord cu noile servicii ale Poştei Române şi cu nevoile utilizatorului final”, a declarat Alexandru Petrescu, directorul general al Poştei Române.

Utilizatorii care îşi creează un cont pe noul www.posta-romana.ro pot completa formulare direct pe site, pot salva datele personale şi datele destinatarilor sau pot vizualiza istoricul operaţiunilor făcute pe site.

De asemenea, noua platformă oferă un formular InfoPost, prin care vizitatorii pot selecta mai multe categorii, în funcţie de cerinţele fiecăruia: Track&Trace, Cât mă costă să trimit ceva, Ofertă persoane juridice, Eroare site, Diverse. Formularul a fost încărcat pe toate paginile din site şi oferă vizitatorilor posibilitatea de a transmite un mesaj în orice moment. Utilizatorii pot folosi butonul Feedback şi, printr-un chestionar de satisfacţie, vor ajuta la îmbunătăţirea site-ului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate