Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

Admiterea de toamnă continuă la UAB! (P)

uab admitere 2024 admiterea de toamna Universitatea 1 Decembrie Alba Iulia

Publicat

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a dat startul celei de-a doua sesiuni de admitere din acest an. Universitatea oferă, și de această dată, un pachet educațional generos pentru viitorii studenți, atât la programele de Licență, cât și la cele de Masterat.

Viitorii studenți vor avea oportunitatea de a studia într-un mediu academic modern și dinamic, iar diplomele obținute sunt recunoscute la nivel internațional.

Toate specializările din cadrul Facultăților UAB (Facultatea de Istorie, Litere şi Științe ale Educației, Facultatea de Științe Economice, Facultatea de Informatică și Inginerie, Facultatea de Drept și Științe Sociale și Facultatea de Teologie Ortodoxă) au disponibile atât locuri bugetate de stat, cât și locuri cu taxă pentru admiterea ce se desfășoară acum.

admiterea de toamna admitere uab universitatea 1 decembrie alba iulia

Prima etapă a admiterii, cea a înscrierilor, se desfășoară până pe 12 septembrie (ora 15.00), pe platforma online admitereonline.uab.ro.

Susținerea interviului motivațional, a probelor de aptitudini,  competență lingvistică, testul grilă pentru specializarea asistență medicală generală, dar și alte probe preliminare la specializările unde este cazul, sunt programate pe data de 13 septembrie. Admiterea continuă cu înmatricularea candidaților admiși, în perioada 16 – 21 septembrie, conform calendarului admiterii de toamnă UAB.

De ce să alegi Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia?

La „Universitatea din Inima Cetății” candidații pot opta pentru o gamă largă de specializări la nivel de licență, masterat sau doctorat, în diverse domenii precum: științe economice, științe sociale, inginerie, informatică, drept, istorie, teologie, filologie și multe altele.

Toate programele de studiu sunt acreditate și aliniate la standardele educaționale naționale și internaționale, oferind studenților competențe și abilități esențiale pentru o carieră de succes.

Pe lângă oferta educațională generoasă, Universitatea din Alba Iulia oferă studenților săi și șansa de a urma internship-uri specializate sau chiar de a se angaja, încă din timpul anilor de studiu. Acesta este un avantaj oferit de parteneriatele puternice și de durată legate între UAB și mediul de afaceri albaiulian, unul bazat pe performanță.

Parteneri importanți din domenii precum administrație publică, tehnologie sau economie au contribuit, de-a lungul timpului, la formarea profesională a studenților UAB, dar și la păstrarea unei legături active a universității cu mediul de afaceri.

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia se remarcă și prin facilitățile moderne puse la dispoziția studenților: săli de curs modernizate și echipate la standarde înalte, laboratoare de practică specializată, bibliotecă digitalizată, acces la baze de date internaționale și posibilități de cazare în căminele universitare care îndeplinesc toate standardele moderne. Cazarea în căminele studenţeşti se face anual, la începutul fiecărui an universitar, pe bază de cerere nominală completată online la adresa cazari.uab.ro.

camine studentesti camine uab admitere toamna

Viața de student la UAB înseamnă dinamism și dezvoltare continuă, iar oportunitățile Erasmus+ prin care studenții Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia pot studia sau participa la mobilități de formare în cadrul a peste 250 de universități din Europa și întreaga lume, facilitează cel mai bine acest lucru.

În categoria burselor, Universitatea din Alba Iulia oferă sprijin financiar pentru studenții cu cele mai bune rezultate academice sau cei cu situații socio-economice speciale, susținând astfel accesul echitabil la educație pentru toți cei care doresc să studieze la Alba Iulia.

Detalii complete despre pașii ce trebuie urmați pentru înscriere, documentele necesare și calendarul admiterii sunt disponibile pe site-ul oficial al universității: www.uab.ro/admitere.

Vă așteptăm la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, locul unde educația de calitate, cercetarea inovatoare și comunitatea vibrantă de studenți și profesori se întâlnesc pentru a contribui la formarea generațiilor viitoare!

Festivitatea de deschidere a noului an universitar 2024/2025 va avea loc luni, 30 septembrie 2024, ora 11:00, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate