Connect with us
Advertisement

Actualitate

Sfântul Ciprian, sărbătorit în 2 octombrie. Sfântul care a fost vrăjitor, iar apoi s-a convertit la creştinism și a devenit preot

Publicat

Calendar ortodox, octombrie 2023: În data de 2 octombrie Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi Sfânta Mucenică Iustina fecioara sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox.

Sfântul Ciprian a fost filozof şi mare vrăjitor în Antiohia Siriei şi a trăit în timpul împăratului roman Decius (249-251), cel care a declanşat prima persecuţie împotriva creştinilor extinsă în tot imperiul.

Citește și SFÂNTUL CIPRIAN 2023: Mesaje frumoase, SMS, felicitări inspirate pentru cei care-și sărbătoresc onomastica în 2 octombrie

Născut din părinţi necredincioşi, de neam din Cartagina, Sfântul Ciprian a fost dat din copilărie spre a sluji zeului Apolon. A învăţat magia în Atena, Egipt, Caldeea şi dobândise o mare faimă printre închinătorii la idoli.

În Antiohia a mers când era desăvârşit în tot răul: vrăjitor şi fermecător, pierzător de suflete, mare prieten şi credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care singur faţă în faţă a vorbit.

Despre acest lucru a mărturisit singur, spunând: „Să mă credeţi pe mine că singur pe diavol l-am văzut (…) Era chipul lui ca o floare de iarbă şi capul îi era încununat cu o coroană prefăcută, nu adevărată, ci nălucire de aur şi pietre luminoase, care lumina chipul acela şi hainele lui erau minunate.

Iar când se întorcea încoace sau încolo se cutremura tot locul acela şi mulţi stăteau lângă scaunul lui cu fel de fel de rânduieli ale duhurilor răutăţii, întru mare supunere.” (Vieţile Sfinţilor).

Sfântul Ciprian: a renunțat la magie și să convertit la creștinism

Aceasta a spus-o singur Sfântul Ciprian despre sine după întoarcerea sa la Dumnezeu.

La credinţa creştină a fost adus de către Iustina fecioară şi creştină, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat.

Iustina era din Antiohia şi pentru frumuseţea ei un tânăr Aglaid a mers la vrăjitorul Ciprian pentru a-l ajuta să câştige atenţia ei. Ciprian şi-a pus tot meşteşugul în acţiune, dar eforturile sale s-au dovedit zadarnice.

Înţelegând bine că puterile pe care el le credea de neînvins nu pot trece de semnul crucii şi de numele lui Hristos, şi-a venit în fire şi a zis către diavol:

„Pierzătorule şi al tuturor înşelătorule, vistierule a toată necurăţia şi înşelăciunea, acum ţi-am cunoscut neputinţa, că dacă de umbra crucii te temi şi de numele lui Hristos te cutremuri, apoi ce vei face când singur Hristos va veni asupra ta?

Dacă pe cei ce se însemnează cu crucea nu-i poţi birui, apoi pe cine vei scoate din mâinile lui Hristos? Acum am cunoscut că nu eşti nimic şi nu poţi nimic şi nu ai putere de izbândire” (Vieţile Sfinţilor).

A renunţat la magie s-a convertit la creştinism, devenind propovăduitor al noii credinţe.

Odată cu convertirea la creştinism din anul 245, Ciprian şi-a schimbat diametral concepţiile despre viaţă şi despre el însuşi. În anul 247 acesta este hironit preot, odată cu încetarea din viaţă a Episcopului Donatus.

Doi ani mai târziu Ciprian devine Episcop al Cartaginei, ocupându-se de disciplină în Biserica şi oferind mare importantă ascultării.

Pentru mulţimea de oameni pe care a adus-o la credinţă şi pentru nenumăratele binefaceri pe care le-a făcut în calitate de ierarh, a fost denunţat autorităţilor că a devenit creştin şi din vestit slujitor al zeilor s-a întors la Hristos.

Ajuns în faţa împăratului, Sfântul Ciprian a spus toată pricina întoarcerii sale către Hristos, pentru care s-a arătat gata să moară.

Odată cu Sfântul Ciprian a fost întemniţată şi Sfânta Iustina. Au fost împreună supuşi la chinuri şi apoi omorâţi prin tăierea capului în Nicomidia, din ordinul împăratului.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Ciprian, sărbătoare în calendar ortodox 2 octombrie

De sărbătoarea Sfântul Ciprian, creştinii obișnuiesc să-și stropească hainele și obiectele din casa cu apă sfințită ca să fie feriți de duhurile rele.

Dacă o persoană găsește în casă un obiect care nu îi aparține, trebuie să îl ardă imediat și să dea cu tămâie în toată casa. Se spune că astfel de obiecte sunt semnul că cineva a făcut farmece persoanei în cauză.

Se spune că Sfântul Ciprian protejează credincioșii de farmece și blesteme, dar și de boli grave.

Pe 2 octombrie, credincioșii obișnuiesc să meargă să se roage la racla cu moaștele Sfântului Ciprian. Mâna dreaptă a sfântului se află la Biserica Zlătari din Capitală.

În fiecare an, în ziua în care este pomenit sfântul, sute de credincioși vin la biserică să se roage pentru a fi feriți de farmece și blesteme, dar și pentru sănătate.

Potrivit Bisericii Ortodoxe, credincioșii care își doresc că dorințele să le fie împlinite este bine să țină post negru înainte cu trei zile de a merge la racla cu moaștele Sfântului Ciprian.

surse: Agerpres, vol. „Vieţile Sfinţilor”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement