Connect with us
Advertisement

Eveniment

Sfântul Vasile cel Mare: Aproape 600.000 de români își sărbătoresc onomastica în prima zi din 2023. Cui trebuie să îi faci o urare

Publicat

Pentru aproape 600.000 de români, petrecerea continuă și în prima zi din an, după petrecerea de Revelion. Este vorba despre românii care își sărbătoresc onomastica pe data de 1 ianuarie, în prima zi din an, când este celebrat Sfântul Vasile cel Mare. 

Sfântul Vasile cel Mare care este celebrat de două ori pe 1 ianuarie și pe 30 ianuarie, alături de Sfinții Grigorie Teologul si Ioan Gură de Aur este probabil unul dintre cele mai complexe personaje ale scrierilor bisericești. 

Vezi și MESAJE de SFÂNTUL VASILE 2023 – 1 ianuarie. Urări pe care le poți trimite familiei, prietenilor sau colegilor, în ziua numelui

Mai este numit și „primul petrecăreț”, cel „păzitor de duhuri rele” și „cu mare putere asupra dracilor.

De unde provine numele Sfântului Vasile

Numele Vasile, foarte răspândit în toată lumea creștină, provine din grecescul basileios, care la rândul lui stă în legatură cu basileos, „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius.

vasile cel mare

La noi astăzi e curenta formă Vasile (la vechiul Vasilie pare să fi renunțat chiar și conservatoarea limbă bisericească), cu prescurtarea populara Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se întâlnesc astăzi destul de rar, fiind preferat numele Vasilica. Diminutivele cele mai frecvente sunt Vasilica și Sică/Sica.

Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 330, în Capadocia, într-o familie numeroasă. A avut patru surori și patru frați iar cinci din cei nouă au devenit sfinți în calendarul Bisericii Ortodoxe, alături de părinții lor, Vasilie, Emilia și Macrina cea Bătrână, bunica Sfântului Vasile.

Sfântul Vasile: cel mai bogat dintre oameni la vârsta de 12 ani

A devenit cel mai bogat dintre oameni la vârsta de 12 ani, moştenind averea familiei. O atenţie deosebită a acordat Sf. Vasile păturii sărace şi celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate.

Sfântul Vasile a devenit cel mai bogat dintre oameni la vârsta de 12 ani, moştenind averea familiei. O atenţie deosebită a acordat Sf. Vasile păturii sărace şi celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate.

Este primul ierarh care întemeiază, pe lânga biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor.
Moliftele Sf. Vasile, considerată una dintre cele mai puternice slujbe de dezlegare, sunt citite în cazul demonizaţilor sau în particular a celor care au nevoie de aceste rugăciuni.

În iunie 370, Sfântul Vasile a ajuns episcop al Cezareii. El a depus un efort enorm în organizarea Bisericii, a luptat pentru drepturile clerului, punând mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor. Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este Liturghia „Sf. Vasile cel Mare”.

Sfântul Vasile a murit în anul 379, când încă nu împlinise 50 de ani, iar la înmormântarea sa au participat mulţime de creştini şi păgani, dovadă a marii sale popularităţi. Este unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari şi e considerat păzitor de duhuri rele, cu mare putere asupra dracilor.

În tradiţia populară, Sfântul Vasile apare ca „mare beţiv”, care stă călare pe poloboc, iar de ziua lui se fac petreceri şi chefuri. Se spune că s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou.

Sfântul Vasile: Tradiţii şi superstiţii din prima zi a anului

Un obicei de Sfântul Vasile este cel al Dezlegării Anului. Grupuri mici sau cete de feciori dezleagă anul şi rodul colindând pe uliţe, iar vacarmul pe care-l fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forţelor malefice: seceta, tăciunele de grâu, insectele şi animalele dăunătoare recoltei.

De asemenea, feciorii dezleagă şi cununiile, cu un descântec: „Slobozim căşlegiile/ Să mărităm fetele/ Umblaţi, feciori,/ Să fie peţitori”.

Se mai spune că, aşa cum este musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, aşa va fi omul tot anul.

Tot în ziua de Sfântul Vasile se zice că este bine să bei mult vin – atât cât va bea omul în această zi va avea sânge în obraz în timpul anului.

Tradiţia populară spune că de Anul Nou se înnoiesc toate şi de aceea oamenii trebuie ca în prima zi din an să-şi pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul: „Atunci să te păzeşti să nu te superi, să nu te sfădeşti, să fii vesel şi tot anul aşa vei fi”.

La Anul Nou, pe nemâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru spor la lucru în anul ce vine.

Se mai spune că aşa cum este ziua de Anul Nou aşa va fi tot anul: bun sau rău.

Dacă pe 1 ianuarie e ger mare şi dacă pe zăpadă se văd multe steluţe, e semn că anul ce urmează va fi bun şi vor fi multe cununii.

Dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelşugat, iar, dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi pe parcursul anului.

Totodată, se spune că, dacă noaptea de Anul Nou este „lină şi senină”, este un semn că noul an va fi unul bun.

Pe 1 ianuarie, fetele nemăritate împletesc crenguţe de măr, pe care atârnă busuioc, o batistă, o pară argintată, un şir de mărgele şi un inel. Apoi ascund aceste crenguţe afară.

În tradiţia populară, se spune că, dacă a doua zi, găsesc aceste împletituri acoperite cu brumă, se vor mărita cu un om bogat. În caz contrar, se vor căsători cu un om sărac.

Alte superstiții de Sfântul Vasile

Tot de Sfântul Vasile cel Mare, fetele nemăritate se duc în grajd sau în cocină, lovesc vaca sau porcul cu piciorul şi spun „anul acesta“ sau „anul viitor“. Dacă porcul guiţă, ori vaca se mişcă de la prima strigare, fata se va mărita în următoarele luni.

În cazul în care se mişcă la vreuna din următoarele strigări, domnişoara se va căsători peste unul sau peste doi ani.

Prima persoană care trebuie să-ţi intre în casă în ziua de Sfântul Vasile cel Mare trebuie să fie un bărbat. Bătrânii spun că anul îţi va fi bogat sau sărac, în funcţie de situaţia materială a acestui musafir.

În ziua de Sfântul Vasile cel Mare e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Acelaşi lucru e valabil şi dacă îţi ţiuie urechea stângă.

sfantul vasile

Dacă, în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul. Totodată , dacă dormi în această zi, rişti să fii leneş tot anul.

Superstiţiile populare spun că la miezul nopţii e bine să ţii în mână fix ceea ce îţi doreşti cel mai mult în anul ce vine. Pentru prosperitate, ţine bani în mână.

Pentru un an de veselie, ţine un pahar de tărie. Vrei dragoste? Atunci ţine în mână un mănunchi de flori de vâsc.

Potrivit unei alte superstiţii din bătrâni, dacă de Sfântul Vasile noaptea e senină, vei avea un an bun.

Cui trebuie să transmiți mesaje de la mulți ani de Sfântul Vasile:

  • Vasile
  • Vasilica
  • Vasilică
  • Silică
  • Sile
  • Vasi
  • Sică
  • Sica
  • Vasila
  • Vasilca

Dar, fiind prima zi a noului an, nu uita să transmiți și celorlalți oameni dragi mesaje și urări de Anul Nou 2023.

Moliftele Sfântului Vasile Cel Mare sau blestemele sub formă de rugăciune

Termenul de moliftă sau “molitvă” este de origine slavă şi înseamnă rugăciune.

Moliftele Sfîntului Vasile cel Mare sînt rugăciuni de blestem asupra diavolului şi asupra tuturor răutăţilor şi ispitelor care vin asupra omului. Ele au o importanţă deosebită şi trebuie citite cu mare grijă şi cu pregătire deosebită.

Aceste molifte, numite şi exorcisme, sînt cele mai puternice rugăciuni împotriva duhurilor necurate din oameni şi case.

Ele se citesc numai de preoţi şi duhovnici bătrîni care au viaţă curată şi sînt mari postitori şi care au dezlegare de la duhovnicii lor să le citească, pentru că, se spune că dacă le citesc preoţi tineri, fără post şi viaţă cît mai curată, diavolii chinuiesc mai tare pe cei bolnavi şi nu ies din oameni, ba uneori se răzbună cu mari ispite asupra celor care le-au citit.

Sfântul Vasile: Moliftele de izgonirea a diavolilor

Moliftele de izgonire a diavolilor din oameni şi chiar din animale se citesc peste an numai în zile de post, mai ales la miezul nopţii, în biserică, în faţa icoanelor făcătoare de minuni sau lîngă racla cu moaşte ale sfinţilor.

Atît preotul care le citeşte, cît şi cei bolnavi de duhuri necurate împreună cu rudele şi însoţitorii lor, trebuie să ţină post negru cel puţin o zi şi o noapte, uneori chiar trei zile.

Cînd bolnavii posedaţi de duhuri rele nu se vindecă, se face spovedania generală a celor bolnavi şi a rudelor lor, ca nu cumva cineva dintre ei să fi făcut păcate grele şi să fi rămas nespovedite.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement