Nu a mai suportat faptul că nu poate să doarmă și a încercat să își pună capăt zilelor. Este vorba despre o femeie din satul Corna, comuna Roșia Montană, care și-a dat foc sâmbătă dimineață în curtea casei în care locuia, chiar sub privirile mamei și a fratelui ei. Femeia este cunoscută cu afecțiuni psihice și aceasta nu a fost prima dată când a încercat să se sinucidă pentru că nu putea dormi. În prezent, aceasta este internată la  Spitalul de Arși București, unde primește îngrijiri medicale.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, la data de 1 martie 2014, în jurul orei 6.00, poliția municipiului Abrud a fost sesizată prin apelul de urgență 112, de către V. T. despre faptul că sora sa, V. M. s-a autoincendiat.

La fața locului, oamenii legii au aflat de la fratele femeii că aceasta, V. M., în vârstă de 42 de ani, domiciliată în comuna Roșia Montană, satul Corna, în jurul orei 5.00 dimineața a ieșit în curtea casei plângându-se că nu poate dormi. După 40 de minute, uitându-se fereastra a observat că din hainele ei ieșeau flăcări.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Pe fondul unei afecțiuni psihice, a neliniștii și a faptului că nu putuse să doarmă în ultimele zile, femeia și-a stropit hainele cu substanțe inflamabile și s-a autoincendiat. Aceasta nu a fost prima tentativă a femeii de a-și lua viața, pe motiv că nu poate să doarmă și că nu mai vrea să trăiască așa.

Fratele împreună cu mama ei au ieșit repede din casă şi au stins flăcările, aducând-o în casă. Aceștia au chemat o ambulanță, iar victima a fost transportată la spitalul din Abrud cu arsuri la ambele membre superioare, gambe, zonă toracică, în stare de șoc. Ulterior, aceasta a fost transportată la Clinica Chirurgie I din Cluj-Napoca.

Publicitate

După ora 10.00, victima a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București.

În urma unor cercetări s-a constatat că victima figura în baze date ca fiind bolnavă psihic.

UPDATE: Politia oraşului Abrud a fost sesizată, sâmbătă, cu privire la faptul că o femeie din localitatea Corna, comuna Roșia Montană, s-a autoincendiat, în apropierea locuinţei sale.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că în dimineaţa zilei de sâmbătă, în jurul orelor 5,00, V.M., de 42 de ani, cunoscută cu afecţiuni psihice, a ieșit în curtea locuinţei şi şi-a incendiat îmbrăcămintea.

Publicitate

Membrii familiei au intervenit şi au stins incendiul iar o ambulanţă a transportat-o la spitalul din Abrud, prezentând arsuri de gradele I şi II, ulterior fiind transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Cercetările sunt continuate.