Uncategorized
Sibian scandalagiu, reținut pentru 24 de ore de IPJ Alba. A tulburat liniștea într-un local din Aiud

Vineri, 9 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Orașului Teiuș au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri faţă de Horst S. (40 de ani) din Mediaș, județul Sibiu. Vineri, în jurul orei 20.25, în timp ce se afla într-un bar situat pe strada Sg. Hațegan din Aiud, a provocat un scandal şi a adresat injurii persoanelor prezente în local.
Horst S. a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore și a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a IPJ Alba, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale şi arestare preventivă.
Foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News