Connect with us
Publicitate

Actualitate

Simion Crețu:145 ani de liberalism. Aniversarea PNL poate reprezenta sprijinul și motivația pentru a reclădi o Românie puternică

Publicat

Partidul Național Liberal a fost oficial fondat la 24 mai 1875, când un grup de vizionari a pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne. Originile mișcării liberale trebuie însă căutate cu mult mai devreme, în perioada pașoptistă, momentul 1875 constituind doar instituționalizarea și coagularea unor grupări care existau deja pe scena politică. După 1866 liberalii au jucat practic rolul principal în procesul de modernizare a României.  

În 1877, în timpul guvernării liberale, România și-a proclamat independența. Partidul Național Liberal a contribuit semnificativ la dezvoltarea și reformarea societății românești, fiind primul partid care a pledat, în 1892, pentru introducerea sufragiului universal. La finele Primului Război Mondial, România și-a împlinit obiectivul național al Marii Uniri, în timp ce la putere se aflau tot liberalii. Perioada interbelică a fost una prolifică pentru România și pentru liberali, care au promovat reforma agrară, organizarea administrativă unitară, o nouă legislație electorală și măsuri de refacere a economiei. În toată această perioadă, România a devenit un stat național unitar, respectat în Europa, în care liberalii au acționat sub principiul „Prin noi înșine!”, care este și astăzi deviza Partidului Național Liberal.

După anii de guvernare haotică a social-democraților, care au frânat dezvoltarea țării, PNL a preluat rolul de a conduce guvernarea, dar momentele de cumpănă nu au întârziat. După rundele succesive de alegeri de anul trecut, am dovedit că suntem o forță și că putem oferi oamenilor cele mai bune soluții. Nu trebui mers prea departe, ajunge să ne uităm oriunde în județul Alba care este ritmul de dezvoltare sub conducere liberală. Înainte de toate, oamenii de aici sunt mândri de rădăcinile lor, de istoria noastră de milenii, de frumusețea acestor locuri. Liberalii și oamenii acestor locuri, iubesc Alba și Alba Iulia, care înseamnă ceva deosebit pentru fiecare.

Acum, în județul nostru, avem cel mai ridicat număr de salariați după anul 1998, adică 96.500 persoane, iar salariul mediu net lunar a ajuns în februarie 2020 la 2887 lei, adică mai mult de 600 euro, respectiv dublu față de valoarea echivalată în euro din anul 2007 (280 euro). Acești indicatori din societate sunt generați de indicatorii macro și microeconomici care poziționau foarte bine județul nostru înainte de criza COVID-19. Din punct de vedere economic, județul Alba ocupă o poziție bună la nivel național, fiind între primele 9 din țară, în privința PIB pe locuitor. Structura valorii adăugate brute, s-a modificat în ultimii ani în favoarea sectoarelor economice cu valoare adăugată mare, ponderea serviciilor crescând la 49,8%, iar ponderea industriei se situează la 38,6%. Pe de altă parte, județul nostru a atras resurse importante pentru dezvoltare, fiind derulate peste 2000 de proiecte prin toate programele finanțate din fonduri europene în ultimii 10 ani, a căror valoare totală depășește 3 miliarde euro. Dezvoltarea județului Alba a fost posibilă datorită interesului administrației publice locale, preponderent liberală, pentru o dezvoltare sustenabilă, prin atragerea de fonduri europene și nu numai în beneficiul cetățenilor.

Începutul acestui an ne-a arătat tuturor că loviturile pot veni de acolo de unde nu te aștepți. Criza coronavirus a afectat grav întreaga lume. Mii de bolnavi în țară, o luptă dură și surdă cu un inamic nevăzut, dar și nemilos, suspendarea libertăților individuale, blocaje economice… Le recunoaștem și încercăm să le depășim cu calm și cu determinare. Guvernul liberal condus de premierul Ludovic Orban a prezentat parlamentarilor și întregii țări măsurile luate pentru relansare economică. Cu toate că s-au impus măsuri foarte stricte de distanțare socială, în primul trimestru din acest an, România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, de 2,7% față de primul trimestru al anului trecut. Datele Eurostat arată că, în același timp, economiile Franței, Italiei și Spaniei s-au micșorat cu 5,4%, 4,8% și 4,1%. De fapt, acest lucru a fost posibil datorită faptului că liberalii nu au închis niciun șantier, lucru care s-a văzut în structura creșterii economice. Sectoarele turismului și serviciilor conexe, industria spectacolelor, activitățile sportive și alte câteva domenii au fost lovite greu, dar Guvernul PNL a găsit soluția care permite companiilor să își amâne plata ratelor, investind sume importante pentru investiții publice în infrastructură, în infrastructura de transport, în infrastructura energetică, în infrastructura sanitară, pentru a contrabalansa declinul unor ramuri economice. Cel mai important și recent semnal dat de Guvern este pregătirea unor resurse financiare în valoare de aproape două miliarde euro, pentru programe de susținere a Întreprinderilor Mici și Mijlocii în proiecte de investiții, la care se adaugă aproximativ 300 milioane euro sub formă de capital de lucru pentru repornirea companiilor care au fost afectate în această perioadă, inclusiv din domeniul HoReCa.

Revenind la situația noastră locală, de aici, suntem mândri că ocupăm primele locuri din țară în domenii ca investiții străine (ISD) și exporturi. Datorită volumului substanțial de investiții directe, în valoare de peste 1,5 miliarde euro, și prin prisma indicatorului ISD/locuitor, Alba s-a situat în 2018 pe locul al 11-lea la nivel național. Județul nostru este și un exportator net, în anul 2019 soldul balanței comerciale externe fiind de +322,6 milioane euro, ce ne-a adus pe locul 7 la nivel național, adică de două ori mai mult decât media din țară. Valoarea exporturilor județului Alba, exprimată în euro, a crescut continuu după anul 2000, depășind 2,45 miliarde euro în 2019. Majoritatea investițiilor sunt concentrate în Sebeș, Alba Iulia, Blaj, Cugir și în câteva localități rurale, dintre care se remarcă Galda de Jos și Ciugud. Sunt totuși semne bune că și în celelalte localități lucrurile se vor dezvolta, după trecerea acestei crize.

Datorită fondurilor publice, europene și naționale, atrase în infrastructura de transport, rutieră și pe calea ferată, județul Alba va avea o poziție privilegiată și o conectivitate foarte bună cu alte regiuni europene. Astfel, vor putea fi valorificate mult mai bine rezultatele celorlalte investiții, social-economice sau edilitare și, până la urmă, vom putea constata direct creșterea calității vieții. Un rol important îl are și cel mai important oraș al județului – simbolul național – Alba Iulia. Aici chiar se vede procesul de dezvoltare și întreaga zonă din centrul județului atrage tot mai mulți investitori, ceea ce reprezintă și calea potrivită spre bunăstare.  În acest an putem să coagulăm toate interesele locale către un proiect prin care să dovedim că orice criză poate fi depășită cu hotărâre și muncă depusă de oameni preocupați cu adevărat de gradul de bunăstare și de siguranță al concetățenilor.

Aici, în Alba se vede că dezvoltarea se poate face pe principii liberale. Aici știm că se muncește în folosul comunității și tot aici vin românii pentru a asista, an de an, la Sărbătoarea de la 1 Decembrie. De aici putem începe efortul de reclădire națională, prin acțiunea noastră comună politică, legislativă și administrativă. De câte ori PNL a fost puternic, România a fost puternică. La mulți ani, PNL! La mulți ani, România!

Simion Crețu

Prim-vicepreședinte PNL Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate