Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Simpozion pentru utilizarea energiilor din surse alternative la Alba Iulia

Publicat

Administraţia locală organizează primul simpozion în cadrul proiectului „Asigurarea sustenabilităţii energetice din surse alternative a următoarelor instituţii publice din Alba Iulia: Colegiul Tehnic «Dorin Pavel», Căminul pentru Persoane Vârstnice, Centrul de Zi pentru Vârstnici, Direcţia de Programe din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia”.

Cu acest prilej vor fi prezentate obiectivele acestui proiect, beneficiile aduse comunităţii, valoarea lucrărilor ce vor fi executate, provenienţa finanţării şi alte informaţii relevante. De asemenea, vor fi prezentate informaţii importante privind utilizarea energiilor alternative. Valoarea totală a bugetului de proiect este de 8.868.552,43 lei (inclusiv TVA), din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de 6.185.629,00 lei.

Evenimentul va avea loc în data de 25 mai, începând cu orele 11.00, în sala de conferinţe a Direcţiei de Programe, din Alba Iulia, strada Bucovinei nr.6.

Proiectul se derulează din anul 2009, în cadrul Programului Operaţional Sectorial – Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară 4 Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul schimbărilor climatice, Domeniul de Intervenţie 4.2 – Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax