Eveniment
Simulare „Parlamentare 2012” în Alba: La Camera Deputaților, ARD și USL – câte două mandate, PP-DD, un mandat. La Senat, USL și ARD
Alexandru Pereș (ARD) și Teodor Atanasiu (USL) au cele mai mari șanse să câștige alegerile în colegiile din Alba în care candidează pentru Senat, potrivit unei simulări Rompol care are la bază un soft care utilizează ca reper datele și rezultatele înregistrate la alegerile locale.
Potrivit simulării Rompol, la Camera Deputaților pe colegiile din Alba în care candidează, cele mai mari șanse le au candidații Ioan Dîrzu (USL), Dan Simedru (USL), Dorin Nistor (ARD), Clement Negruț (ARD), dar și Cornel Comșa (PP-DD).
Softul pe baza căruia au fost realizate simulările Rompol funcţionează conform prevederilor legii electorale – Legea 35/2008. În soft sunt precompletate valorile obtinute de fiecare competitor electoral la alegerile locale, rezultatele de la consilieri judeţeni (vot preponderent politic), în județul Alba. Pentru cele cinci colegii de deputați și cele două de senat la o simulare bazată pe rezultatele și prezența la vot la alegerile locale s-au obținut următoarele rezultate:
USL 37.6%, ARD 47.2%, PP-DD 11.61%, UDMR 3.58%, al 5-lea partid 0%.
Mandate obținute: USL 2, ARD 2 şi PP-DD 1.
Colegiul Alba D1 ARD (repartizat)
Colegiul Alba D2 ARD (50% + 1)
Colegiul Alba D3 USL (repartizat)
Colegiul Alba D4 PP-DD (repartizat)
Colegiul Alba D5 USL (repartizat)
Configurația la numărul de voturi:
Colegiul Alba D2 ARD 19786 (50% + 1)
Colegiul Alba D1 ARD 17546 (repartizat)
Colegiul Alba D5 ARD 17009
Colegiul Alba D5 USL 16231 (repartizat)
Colegiul Alba D3 ARD 15761
Colegiul Alba D4 ARD 15399
Colegiul Alba D3 USL 14907 (repartizat)
Colegiul Alba D1 USL 14026
Colegiul Alba D2 USL 11841
Colegiul Alba D4 USL 11199
Colegiul Alba D3 PP-DD 5307
Colegiul Alba D4 UDMR 4382
Colegiul Alba D5 PP-DD 4284
Colegiul Alba D1 PP-DD 4128
Colegiul Alba D4 PP-DD 3905 (repartizat)
Colegiul Alba D2 PP-DD 3428
Colegiul Alba D2 UDMR 822
Colegiul Alba D5 UDMR 643
Colegiul Alba D1 UDMR 366
Colegiul Alba D3 UDMR 267
Colegiul Alba D1 Al 5lea partid 0
Colegiul Alba D2 Al 5lea partid 0
Colegiul Alba D3 Al 5lea partid 0
Colegiul Alba D4 Al 5lea partid 0
Procentele obținute pentru Senat: USL 37.6%, ARD 47.2%, PP-DD 11.61%, UDMR 3.58%, Al 5lea partid 0%.
Mandate obținute: USL 1 şi ARD 1.
Colegiul Alba S1 ARD (repartizat)
Colegiul Alba S2 USL (repartizat)
La număr de voturi
Colegiul Alba S1 ARD 50316 (repartizat)
Colegiul Alba S1 USL 45162
Colegiul Alba S2 ARD 35216
Colegiul Alba S2 USL 23044 (repartizat)
Colegiul Alba S1 PP-DD 13727
Colegiul Alba S2 PP-DD 7329
Colegiul Alba S2 UDMR 5176
Colegiul Alba S1 UDMR 1275
Vezi aici rezultatele simulării pentru toate colegiile din România
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
psd
miercuri, 07.11.2012 at 01:58
…e gresit, la D2, SONDAJUL nostru arata ca roncea scoate 8877 voturi si Jidveian Ovidiu mai mult, deci e fals totul! M-as mira sa-mi aprobati comentariul…
moderatorul de serviciu
miercuri, 07.11.2012 at 02:13
@psd, nu ai inteles. nu este sondaj. este o simulare.. citeste mai bine articolul
psd
miercuri, 07.11.2012 at 02:20
da acum vad…dar e prezentat ca fiind adevarat!…eu doresc ca USL-ul sa treca de 45% in Alba, sunt subiectiv dar sunt sincer. Cei de la ppdd sunt toti niste mercenari periculosi ce bine ar fi sa nu iasa niciunul! …SA castige Negrut si Jidveian Ovidiu, cel mai tanar si cinstit politician din Alba Iulia!
paul
miercuri, 07.11.2012 at 20:05
Site care manipuleaza lumea, PRM , vad ca nu il treceti…