Actualitate
Sinagoga veche și o biserică catolică din Alba Iulia vor fi iluminate arhitectural. Finanțarea, asigurată de primărie

Primăria Alba Iulia va asigura lucrări de iluminat architectural pentru două unități de cult din municipiu. Administrația locală încheie, în acest sens, două acorduri de parteneriat pe o perioadă de cinci ani.
La cererea reprezentanților unităților de cult, vor fi iluminate pe timp de noapte fațadele a două biserici.
Este vorba despre clădirea Sinagogii Vechi din Alba Iulia, situată pe bulevardul Tudor Vladimirescu, nr. 2 și de Biserica ”Înălțarea Sfintei Cruci” (”Sfântul Anton”) din Piața Iuliu Maniu, nr 2.
Cele două clădiri vor fi puse în evidență prin sistem de iluminat arhitectural.

Primăria Alba Iulia va asigura integral finanțarea cheltuielilor totale ale investițiilor.
Va încheia acorduri de parteneriat în acest sens cu Comunitatea Evreilor Alba Iulia, respectiv Parohia Romano-Catolică Alba Iulia.
Proiectele intră la aprobare în ședința Consiliului Local de miercuri, 21 septembrie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News