Connect with us
Publicitate

Actualitate

Sindicaliştii din educaţie: Corectarea lucrărilor de la Bacalaureat în alte județe va produce haos în organizarea examenului

examen bacalaureat

Publicat

bac examen Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” consideră că ordinul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, care vine să modifice modalitatea de corectare a lucrărilor de la Bacalaureat, nu face altceva decât să incrimineze și mai mult corpul profesoral și să producă haos în organizarea examenului, se arată într-un comunicat.

„Această plimbare a lucrărilor elevilor dintr-un județ în altul ne arată lipsa de încredere a Ministerului Educației și Cercetării Științifice în personalul din sistem și poate conduce la o bulversare a calendarului, deoarece numărul de oameni angrenați în procesul de corectare a lucrărilor este diferit de la un județ la altul. Este o pierdere de timp și de bani, bani care ar fi putut fi acordați examinatorilor. În loc să caute soluții numai pentru prevenirea ipoteticelor fapte de corupție, MECS ar fi trebuit să ia măsuri concrete pentru protejarea fizică a persoanelor implicate în acest examen. Cazurile în care colegii noștri sunt amenințați și chiar agresați, verbal sau fizic, sunt din ce în ce mai numeroase”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE „Spiru Haret”.

Pentru lucrările scrise ne gândim la un sistem pentru a înlătura orice fel de suspiciuni. Ne gândim ca lucrările să fie corectate dintr-un județ în alt județ. Această alegere a județului în care să se corecteze lucrările să fie făcută într-un proces de selectare transparent, pe de o parte, aleator, pe de altă parte. Asta nu este foarte ușor din punct de vedere tehnic. În cursul zilei de astăzi perfectăm procedura care va trebui să facă obiectul unui ordin de ministru. Există această intenție fără a însemna că acest lucru înseamnă o lipsă de încredere în sistem. Această procedură se va aplica în acest bacalaureat”, a explicat ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, într-o conferință de presă susținută marți, 23 iunie.

Pe de altă parte, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) susține propunerea conducerii Ministerului Educației și Cercetării Științifice, de schimbare a modalității de corectare a lucrărilor de la examenul de bacalaureat.

„Conform unei declarații făcute de domnul Vasile Șalaru, secretar de stat pe probleme de învățământ preuniversitar în cadrul ministerului, lucrările scrise ale celor care susțin examenul de bacalaureat ar putea fi strânse la nivelul centrului județean și trimise apoi, într-un alt județ, cu angajații Jandarmeriei. Această procedură este întâlnită și la examenul de titularizare al profesorilor. Noutatea constă și în faptul că se propune să aibă loc o tragere la sorți pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se știe dinainte județul unde vor ajunge lucrările pentru a fi corectate”, afirmă FSLI, într-un comunicat.

Citește și Lucrările elevilor la Bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe. Propunerea Ministerului Educaţiei, susţinută de sindicaliştii din învăţământ

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate