Connect with us
Publicitate

Economie

Sindicatele angajaților din MAI participă miercuri la un miting de amploare pentru majorarea salariilor

Publicat

Parlamentarii a inteționa să amâne până la sfârșitul anului 2022 și chiar începutul anului 2023 votul pentru Ordonanța care acorda majorări salariale angajaților MAI.

Sindicaliștii din MAI sunt deciși să iasă în stradă, primul protest fiind deja programat pentru miercuri, alături de BNS.

”Avem semnale negative din partea parlamentarilor, atât de la PNL, cât și de la PSD. În mod neoficial, ne-au comunicat că se intenționează să se amâne cât mai mult majorările salariale ale polițiștilor din Legea 153/2017, pentru sfârșitul anului 2022 sau începutul anului 2023.

De fapt, vor amâna aprobarea Ordonanței 130/2021, prin care se stabileau măsuri bugetar-fiscale pentru anul 2022 și nu se acordau tranșa corespunzătoare din legea salarizării pentru sectorul bugetar.

Amânarea aprobării ordonanței va însemna și amânarea amendamentului prin care polițiștii erau exceptați de la aceste măsuri.

În amendament era trecut că majorările se dădeau din luna februarie, adică deja au început să ciupească, nu mai e din ianuarie, iar cu trecerea timpului vor spune că se începe cu martie, cu aprilie și tot așa.

În acest condiții, este clar că, dacă nu ieșim în stradă să ne exprimăm nemulțumirile, nu se va întâmpla absolut nimic”,  a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Protestul de miercuri este o încălzire pentru proteste de mare amploare

Acesta ne spune că puterea de cumpărare a polițiștilor a ajuns acum, după aplicarea a jumătate din Legea salarizării, mai mică decât înainte de acordarea celor două tranșe de majorări.

Protestul de pe 6 aprilie este primul pe acest an, dar este o încălzire pentru protestele de mare amploare care vor urma, susțin sindicaliștii.

Miercuri, 6 aprilie, polițiștii vor fi în Piața Victoriei începând cu ora 11.00, protest ce va fi urmat de un marș de amploare către Palatul Parlamentului. Revendicările polițiștilor sunt clare:

  • aplicarea în integralitate a Legii salarizării nr. 153/2017 și actualizarea pensiilor militare;
  • măsuri urgente ca urmare a creșterii alarmante a prețurilor ce au determinat scăderea veniturilor;

Este momentul în care, doar împreună, putem să determinăm Guvernul să înțeleagă importanța și rolul pe care polițiștii îl au în societate, motiv pentru care, miercuri vom protesta în stradă în fața Palatului Victoria și a Palatului Parlamentului, până când importanța profesiei noastre în combaterea fenomenului infracțional și a contextului european actual  va fi înțeleasă în mod real și nu doar declarativ în conferințe de presă.

Polițiştii nu vor salarii mărite, ci vor doar plata acelor drepturi prevăzute încă din anul 2017 în Legea salarizării

”Noi polițiștii nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a unui guvern incapabil, bătaie de joc care a atins limita suportabilității.

Vom fi în stradă  până când acest guvern va înțelege că redresarea economiei nu se face prin furtul banilor din buzunarul polițiștilor.

Vă așteptăm alături de noi miercuri în număr cât mai mare pentru a ne cere drepturile” spun reprezentanții Europol într-un comunicat pe site.

Nici Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) nu mai crede în promisiunile parlamentarilor. Reprezentanții SNPPC au transmis că au luat act de tergiversarea adoptării Legii privind aprobarea OUG nr. 130/2021 și a amendamentului de exceptare.

”Având în vedere că deja s-a depășit termenul prevăzut în regulamentul Camerei Deputaților, pentru depunerea  Raportului comun, de către Comisiile de Buget, Finanțe și cea de Muncă (15.03.2022), solicităm acestui for parlamentar urgentarea procesului legislativ al Pl-x 52/2022 și amendarea OUG 130/2021 cu propunerile FSNPPC, în care am cerut aplicarea, în integralitate, a Legii 153/2017”, se arată într-un comunicat al SNPPC.

Blocul Național Sindical organizează un miting de protest în Piața Victoriei, miercuri 6 aprilie 2022, începând cu ora 11,00.

Mitingul va fi urmat de un marș cu deplasare spre Piața Constituției. Toate cele 35 de federații sindicale afiliate la BNS, atât din sectorul privat cât și din sistemul bugetar, asigură participarea a cel puțin 5000 de sindicaliști la acțiunea de protest.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate