Connect with us
Publicitate

Educație

Sindicatele din învățământ, despre testele de salivă: nu sunt respectate regulile sanitare

Publicat

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” solicită Guvernului României blocarea distribuţiei testelor din salivă pentru depistarea SARS-CoV-2 şi distribuirea în unităţile de învăţământ a unor kit-uri individuale. Susține că testele care au ajuns în inspectoratele şcolare nu respectă nicio regulă de siguranţă sanitară.

„Testele din salivă care au ajuns în inspectoratele şcolare nu respectă nicio regulă de siguranţă sanitară, acestea urmând să fie manipulate de cel puţin trei persoane înainte să ajungă la elevi, în condiţiile în care nu toate piesele care formează kit-ul sunt ambalate şi sigilate individual.

Solicităm, pe această cale, Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), cea care a elaborat cerinţele de performanţă şi de reglementare, să explice cum pot fi aceste teste distribuite către elevi, respectându-se în acelaşi timp şi regulile sanitare. De asemenea, cerem public Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) să prezinte criteriile potrivit cărora aceste teste au fost achiziţionate şi livrate dezmembrate, şi nu sub formă de kit individual. Ne întrebăm ce a stat la baza luării unor astfel de decizii şi dacă această licitaţie a respectat legislaţia în vigoare?!”, se arată într-un comunicat al celor două federaţii sindicale reprezentative pentru învăţământul preuniversitar.

Federaţiile sindicale menţionate consideră că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) trebuia să se ocupe şi de livrarea testelor către fiecare instituţie de învăţământ în condiţiile în care respectivele contracte au fost semnate de această instituţie.

„Întrebarea firească pe care şi-o pun părinţii şi cadrele didactice este următoarea: instituţia care a lansat licitaţia, a întocmit corect Caietul de sarcini privind distribuirea acestor teste? Dacă a fost întocmit corect, se respectă regulile stabilite? Opinia publică aşteaptă nişte explicaţii, urgent! Altfel, această mult aşteptată testare riscă să se transforme într-un mare eşec! Cine îşi permite să-şi bată joc de sănătatea copiilor şi a cadrelor didactice este iresponsabil!”, afirmă sindicaliştii.

Livrare către școli în zile libere legale

Pe de altă parte, sindicatele din învăţământ susţin că au primit numeroase semnale din ţară prin care directorii şi angajaţii din unităţile de învăţământ au fost chemaţi sâmbătă, 27 noiembrie, să ridice testele, deşi ministrul educaţiei a dat asigurări cu o zi în urmă, pe 26 noiembrie, că livrarea către şcoli nu se va mai face în aceste zile libere legale.

„Ţinând cont de situaţiile expuse mai sus, solicităm Guvernului României să explice clar care este modalitatea de efectuare a testelor, astfel încât toţi părinţii să ştie să le utilizeze, deoarece la ora actuală, în afară de un videoclip demo, nu există niciun fel de instrucţiuni. Ne întrebăm cum se vor descurca părinţii dintr-un sat, unde nu există internet şi care nu vor avea acces la acel videoclip, să le facă propriilor copii aceste teste?! Cerem imperativ Guvernului României şi Ministerului Educaţiei respectarea dreptului angajaţilor la zilele libere legale şi propunem ca aceste teste să fie distribuite pe 2 şi 3 decembrie, urmând a fi utilizate începând cu 6 decembrie. De asemenea, solicităm ca, măcar începând cu următoarea tranşă de teste, acestea să corespundă normelor sanitare şi să fie ambalate individual”, se precizează în comunicatul semnat de liderii celor două federaţii sindicale, Simion Hăncescu, preşedinte FSLI şi Marius Ovidiu Nistor, preşedinte FSE „Spiru Haret”.

sursă: Agerpres

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate