Connect with us
Publicitate

Educație

Sindicatele din Învățământ: Testarea elevilor trebuie făcută în familie. Majoritatea cadrelor didactice vor refuza să facă teste

Publicat

Testarea elevilor trebuie făcută în familie, altfel unităţile de învăţământ vor deveni focare de infecţie, iar cele mai multe cadre didactice oricum vor refuza să administreze elevilor testele de salivă, se menţionează într-un comunicat remis sâmbătă de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi de Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „SPIRU HARET”, cele două federaţii sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar.

FSLI şi FSE „SPIRU HARET” „solicită Guvernului României să dispună Ministerului Sănătăţii să reevalueze Instrucţiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 a elevilor în unităţile de învăţământ.

Acest act administrativ cu caracter normativ va avea drept efecte blocarea activităţii unităţilor de învăţământ şi transformarea acestora în focare de infecţie.

Testele pot fi foarte uşor făcute de către părinţi

Cele două federaţii consideră că aceste teste pot fi foarte uşor făcute de către părinţi, aceştia urmând să comunice posibilele cazuri de infectare. (…)

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘SPIRU HARET’ consideră în continuare că este nevoie de testare, însă aceasta trebuie făcută în familie.

Astfel, s-ar asigura şi un prim triaj, deoarece copiii bolnavi nu ar mai intra în contact cu colegii şi nu ar mai putea transmite virusul”, se precizează în comunicat.

Cele două organizaţii sindicale subliniază că Societatea Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri a cerut ca testele elevilor să fie efectuate în familie.

Dezavantajele administrării testelor în școli

„Menţionăm că inclusiv Societatea Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri a solicitat ca testele să fie făcute în familie, prezentând dezavantajele administrării acestora în şcoli:

  • 1. copiii cu infecţie intră în colectivitate şi astfel este anulat rolul principal al screening-ului, acela de identificare a infecţiei înainte de intrarea copiilor în colectivitate, astfel încât colegii să poată continua cursurile cu prezenţă fizică.
  • 2. administrarea testelor necesită existenţa acordului informat al părintelui
  • 3. clasele necesită dezinfecţia riguroasă, în cazul apariţiei unui caz pozitiv.
  • 4. în izolator pot fi prezenţi simultan mai mulţi elevi cu test pozitiv.
  • 5. colegii de clasă ai unui copil depistat pozitiv în clasă vor fi consideraţi contacţi direcţi, deoarece au stat împreună fără mască în spaţiu închis, şi vor trebui să treacă în on-line.
  • 6. colectarea testelor folosite, în special a celor pozitive, trebuie să se facă în condiţii de siguranţă”, potrivit comunicatului FSLI şi FSE „SPIRU HARET”.
  • Majoritatea cadrelor didactice vor refuza să administreze elevilor testele de salivă
  • Reprezentanţii sindicali ai angajaţilor din învăţământ atrag atenţia că majoritatea cadrelor didactice vor refuza să administreze elevilor testele de salivă, iar angajaţii din învăţământ nu pot fi constrânşi să efectueze aceste proceduri.

„Având în vedere opiniile prezentate de specialişti şi faptul că, potrivit reglementărilor în vigoare, niciun salariat din învăţământul preuniversitar nu poate fi constrâns să realizeze această testare, nu trebuie să surprindă faptul că cele mai multe cadre didactice vor refuza efectuarea acestor testări.

În cazul în care Guvernul României nu va interveni pentru corectarea anomaliilor din această Instrucţiune, iar asupra cadrelor didactice se vor face presiuni pentru a se implica în testarea elevilor, conform numeroaselor semnale pe care le primim, acestea sunt hotărâte să protesteze”, se precizează în comunicat.

Cele două organizaţii sindicale solicită Guvernului să anuleze urgent măsura emisă de Ministerul Sănătăţii

Astfel, cele două organizaţii sindicale solicită Guvernului să anuleze urgent măsura emisă de Ministerul Sănătăţii privind testarea elevilor de către angajaţii unităţilor de învăţământ.

„Solicităm Guvernului României să intervină de urgenţă pentru anularea Instrucţiunii emise de Ministrului Sănătăţii în condiţiile în care aceasta nu poate fi aplicată în unităţile de învăţământ, întrucât nu sunt pregătite pentru a gestiona deşeurile medicale periculoase, aşa cum prevede Ordinul nr. 1226/2012. Subliniem că personalul din unităţile de învăţământ nu a avut niciodată tangenţă cu Normele tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi dintr-o dată li se cere să le cunoască şi să le aplice, existând şi riscul suportării unor sancţiuni dacă nu le respectă. Şcoala nu e unitate sanitară, în sensul Ordinului nr. 1226/2012 şi nici nu poţi transfera personalului şcolii atribuţii rezultând din acesta”, se menţionează în comunicat.

FSLI şi FSE „SPIRU HARET” apreciază că în interiorul unităţilor de învăţământ testele vor putea fi administrate doar de personalul medical.

Aceste testări, dacă se organizează în unitatea de învăţământ, pot fi făcute doar de către personal medical calificat

„Ţinând cont de pericolul la care ar fi supuşi angajaţii, care nu beneficiază nici măcar de echipament de protecţie, considerăm că aceste testări, dacă se organizează în unitatea de învăţământ, pot fi făcute doar de către personal medical calificat. În plus, testările vor afecta grav actul educaţional deoarece, ţinând cont de numărul mare de elevi, nu au cum să se realizeze într-un timp scurt, ceea ce ar conduce la blocarea procesului de predare-învăţare”, potrivit comunicatului.

Totodată, cele două sindicate estimează că puţini părinţi vor accepta să-şi trimită copiii la şcoală în ziua testării fără ca aceştia să ia masa de dimineaţă acasă.

„O altă problemă pe care o semnalăm este legată de momentul în care se fac aceste teste. Potrivit instrucţiunii, elevii (înţelegem că actul nu vizează şi preşcolarii) trebuie să „evite consumul de alimente/băuturi cu cel puţin o oră înainte de efectuarea testului, în funcţie de prevederile producătorului”. Dacă s-ar ţine cont de această prevedere, ar însemna că toţi copiii ar trebui să nu mănânce şi să nu bea nimic înainte de a ajunge la şcoală. Suntem curioşi şi noi câţi părinţi vor accepta să-şi trimită la şcoală copiii în aceste condiţii!”, notează cele două organizaţii sindicale în comunicat. Agerpres

Comunicatul comun  FSLI și FSE Spiru Haret:

Angajaţii din învăţământ nu pot fi obligaţi să administreze elevilor testele pentru depistarea COVID-19!

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” – federaţii sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar – solicită Guvernului României să dispună Ministerului Sănătăţii să reevalueze Instrucţiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 a elevilor în unităţile de învăţământ.

Acest act administrativ cu caracter normativ va avea drept efecte blocarea activităţii unităţilor de învăţământ şi transformarea acestora în focare de infecţie. Cele două federaţii consideră că aceste teste pot fi foarte uşor făcute de către părinţi, aceştia urmând să comunice posibilele cazuri de infectare.

Solicităm Guvernului României să intervină de urgenţă pentru anularea Instrucţiunii emise de Ministrului Sănătăţii în condiţiile în care aceasta nu poate fi aplicată în unităţile de învăţământ, întrucât nu sunt pregătite pentru a gestiona deşeurile medicale periculoase, aşa cum prevede Ordinul nr. 1226/2012.

Subliniem că personalul din unităţile de învăţământ nu a avut niciodată tangenţă cu Normele tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi dintr-o dată li se cere să le cunoască şi să le aplice, existând şi riscul suportării unor sancţiuni dacă nu le respectă. Şcoala nu e unitate sanitară, în sensul Ordinului nr. 1226/2012 şi nici nu poţi transfera personalului şcolii atribuţii rezultând din acesta.

Ţinând cont de pericolul la care ar fi supuşi angajaţii, care nu beneficiază nici măcar de echipament de protecţie, considerăm că aceste testări, dacă se organizează în unitatea de învăţământ, pot fi făcute doar de către personal medical calificat.

În plus, testările vor afecta grav actul educaţional deoarece, ţinând cont de numărul mare de elevi, nu au cum să se realizeze într-un timp scurt, ceea ce ar conduce la blocarea procesului de predare-învăţare.

O altă problemă pe care o semnalăm este legată de momentul în care se fac aceste teste. Potrivit instrucţiunii, elevii (înţelegem că actul nu vizează şi preşcolarii) trebuie să „evite consumul de alimente/băuturi cu cel puţin o oră înainte de efectuarea testului, în funcţie de prevederile producătorului”.

Dacă s-ar ţine cont de această prevedere, ar însemna că toţi copiii ar trebui să nu mănânce şi să nu bea nimic înainte de a ajunge la şcoală. Suntem curioşi şi noi câţi părinţi vor accepta să-şi trimită la şcoală copiii în aceste condiţii!

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” consideră în continuare că este nevoie de testare, însă aceasta trebuie făcută în familie. Astfel, s-ar asigura şi un prim triaj, deoarece copiii bolnavi nu ar mai intra în contact cu colegii şi nu ar mai putea transmite virusul.

Menţionăm că inclusiv Societatea Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri a solicitat ca testele să fie făcute în familie, prezentând dezavantajele administrării acestora în şcoli:

1. copiii cu infecţie intră în colectivitate şi astfel este anulat rolul principal al screening-ului, acela de identificare a infecţiei înainte de intrarea copiilor în colectivitate, astfel încât colegii să poată continua cursurile cu prezenţă fizică
2. administrarea testelor necesită existenţa acordului informat al părintelui
3. clasele necesită dezinfecţia riguroasă, în cazul apariţiei unui caz pozitiv
4. în izolator pot fi prezenţi simultan mai mulţi elevi cu test pozitiv
5. colegii de clasă ai unui copil depistat pozitiv în clasă vor fi consideraţi contacţi direcţi, deoarece au stat împreună fără mască în spaţiu închis, şi vor trebui să treacă în on-line
6. colectarea testelor folosite, în special a celor pozitive, trebuie să se facă în condiţii de siguranţă.

Având în vedere opiniile prezentate de specialişti şi faptul că, potrivit reglementărilor în vigoare, niciun salariat din învăţământul preuniversitar nu poate fi constrâns să realizeze această testare, nu trebuie să surprindă faptul că cele mai multe cadre didactice vor refuza efectuarea acestor testări.

În cazul în care Guvernul României nu va interveni pentru corectarea anomaliilor din această Instrucţiune, iar asupra cadrelor didactice se vor face presiuni pentru a se implica în testarea elevilor, conform numeroaselor semnale pe care le primim, acestea sunt hotărâte să protesteze.”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Profanii

    duminică, 14.11.2021 at 08:39

    Care refuza, afara cu ei! Ori va vaccinati, ori plecati. Detractori profani, nu pot educa pe nimeni,!

  2. Stelian ion

    duminică, 14.11.2021 at 22:24

    Si daca nu se vaccineaza 75%din profesori,de unde aduci altii sa-i inlocuiesti,homalaule?Cumva din afganistan?🤮🤮🤮🌈🌈🌈

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate