Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Sindicatul Viitorul Mineritului: Parlamentul ne-a semnat condamnarea la moarte, a îngropat mineritul și mii de locuri de muncă

Publicat

După ce Legea Minelor a fost respinsă în Camera Deputaților în ședința de marți, din cauza numărului insuficient de voturi pentru a fi aprobată, Sindicatul Viitorul Mineritului a transmis un nou comunicat de presă prin care își exprimă poziția față de această decizie. Sindicaliștii se consideră trădați de cei cărora le-au acordat voturi și de care nu se simt reprezentați.

Am rămas trăzniți când am văzut votul de astăzi din Camera Deputaților, prin care s-a pus cruce mineritului în România! Dezamăgirea noastră este cu atât mai mare cu cât am sperat că, o dată ajunsă în Parlament legea minelor, acești oameni cărora le-am dat votul nostru vor arăta că le pasă de noi și de familiile noastre. Aleșii poporului votează împotriva poporului, nu ne reprezintă. Cum să iasă România din sărăcie, dacă nu se face legislație care să ajute România să se dezvolte?

Noua lege a mineritului a fost considerată o lege bună si necesară, iar liderii politici, de la putere și din opoziție, ne-au asigurat de sprijinul lor, dar au votat împotriva noastră. Este o vorba românească: „să mori cu dreptatea în mână”.

Exact asta simțim noi astăzi: avem dreptate, parlamentarii și liderii politici ne-au dat dreptate si au propus o lege care ar fi dat un viitor mineritului, dar acum ni se ia viitorul si suntem condamnați la sărăcie, pentru că aleșii noștri una au spus și alta au votat.

Odată cu acest vot în parlament ne e teamă că România a arătat lumii, prin aleșii săi, că nu dorește minerit, că nu dorește dezvoltare și locuri de muncă. Din ce se vor plăti pensii și salarii? Cu ce ne vom ține copiii la școală? Părinții și bunicii noștri au avut o pensie decentă din minerit, dar noi ce să facem? Luăm drumul străinătății, gândindu-ne că oriunde va fi mai bine decât acasă?

Domnilor parlamentari, ne-ați dezamăgit și ne-ați abandonat! Mineritul este o activitate care a pus pâine pe masă la milioane de oameni, de când există România.

Iar acum îi întoarcem spatele, ca și cum am avea ce pune în loc. Copiii noștri cu siguranță vor pleca din țară, în țări unde sunt respectate valorile, iar noi nu vom putea să le spunem că au de lucru la ei acasă.

Roșia Montană și alte localități miniere cu tradiție depind de minerit! Singura noastră speranță este ca, dincolo de votul de astăzi, clasa politică să schimbe strategia în al doisprezecelea ceas și să dea mineritului un viitor în România, în timpul vieții noastre!

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

9 Comentarii

9 Comentarii

  1. Geo

    miercuri, 11.12.2013 at 12:13

    Nu suntem condamnati la saracie, se poate dezvoltare si locuri de munca din atatea domenii. Binenteles ca este usor sa faci afirmatii inselatoare, si asocieri false, pentru a suna bine.

  2. CRisti

    miercuri, 11.12.2013 at 14:31

    Celor de la Roşia Montana şi din împrejurimi, care doriţi deschiderea ‘minei’, vă spun: da, bucuraţi-vă: uneori eu, şi probabil toţi ceilalţi ‘inamici’ ai voştri, suntem obosiţi dincolo de orice margine. Uneori, toată puterea ne părăseşte, pentru câte, poate, cinci minute îngrozitoare, şi atunci ne spunem aşa: lasă să se facă mina. În ultimă, ultimă instanţă, cei care contează sunt oamenii, iar oamenii, chiar dacă sufletul li se va rupe şi îmbolnăvi, pot pleca în cele din urmă din locul de unde toate Puterile lumii ăsteia căzute îi alungă. Uneori ne spunem, îmi spun aşa: lasă să plece din Roşia Montană toţi ‘rezistenţii’ de azi; pentru cei demni, adevăraţi, cu putere de realitate şi de muncă se va găsi un alt loc, unde să continue cu o rană imensă în piept, dar cu datoria faţă de ei înşişi şi ceilalţi făcută.
    Vă spun celor care ‘nu doriţi decât să munciţi’: iar voi să rămâneţi acolo, şi să staţi să vedeţi asta: cum vă vor crăpa casele, cum se vor umple drumul, camerele, plămânii voştri de praf irespirabil, blocând lumina soarelui. Cum se vor otrăvi fântânile, cum se vor usca iarba şi pomii. Cum vă vor muri orătăniile, nu doar lăsându-vă flămânzi, ci privindu-vă în ochi la sfârşit ca să înţelegeţi că voi le-aţi ucis. Cum vi se vor îmbolnăvi copiii şi, dacă ei supravieţuiesc, copiii copiilor lor, cum veţi alerga pe la doctori cheltuind, plângând şi cheltuind până nu veţi mai avea de unde. Cum se va-nnegri cerul şi se va cutremura pământul, şi mai ales cum vă vor părăsi toţi, absolut toţi, ca pe nişte ciumaţi – pentru că nimeni nu va vedea în voi nişte victime, ci nişte viruşi, şi vor avea perfectă dreptate. Cum nimeni nu va mai cumpăra un bob de porumb, un pahar de lapte de la voi, fiindcă oricine va ocoli cale de kilometri buni ca să nu treacă prin otrava voastră. Cum, prea, mult prea târziu, veţi înţelege şi vă veţi da cu capetele de pereţi, întrebându-l pe Dumnezeu de ce v-a părăsit, singuri şi muribunzi, fără lumină a zilei, fără somn noaptea, fără speranţă.
    E acesta un blestem? Fireşte că da, însă nu e al meu, e chiar ce v-ar aduce Goldul, a cărui mână poleită cu aur fals o sărutaţi astăzi, în genunchi şi cu spinarea frântă, de o mie de ori în fiecare zi.

  3. Dany Bogdan

    joi, 12.12.2013 at 15:50

    Oare parlamentarii se gandesc ce o sa puna pe masa de Craciun?!…la fel ca si oamenii din Rosia… Rusine celor care au spus nu sau celor care au fost absenti!!!

  4. Robi Raicu

    vineri, 13.12.2013 at 14:34

    În lipsa investiţiilor mari, cruciale în special în vremuri de criză, viitorul acestor oameni este în pericol. Proiectul minier din Roșia Montană trebuie să înceapă cât mai repede, pentru a crea mii de locuri de muncă pentru oamenii de aici și din împrejurimi. Mineritul poate aduce bunăstare în acest colț de țară care se zbate între sărăcie și disperare.

  5. Cristi

    luni, 16.12.2013 at 00:41

    cam asa este, nu s au gandit nici un moment la oamenii astia care inca mai mucesc ceva in tara asta, muncesc cinstit si sunt luati peste picior

  6. Bogdan M.

    vineri, 20.12.2013 at 19:18

    Eu sustin un proiect care genereaza locuri de munca intr-o tara in care rata somajului este mare. 78% din beneficiile aduse de proiectul minier vor ramane in Romania. Participatia statului este de 25% iar redeventa de 6% una din cele mai mare redevente din Europa.

  7. Mirabela A.

    vineri, 20.12.2013 at 23:06

    Ceea ce vor crede investitorii e ca nu avem nevoie de ajutor si ca ne descurcam singuri! De ce ne tot amagesc si nu ne ajuta ?! Mineritul este si va fi o meserie din care mii de romani traiesc! Ce mai asteptam mai mult de atat?! Doar investitorii au venit.

  8. Eugen Sarbu

    joi, 02.01.2014 at 17:18

    Dacă Roșia Montană rămâne fără oameni, care nu mai pot sta aici dacă nu au de lucru, atunci va deveni o localitate moartă, părăsită. Mineritul este pâinea noastă și vom lupta în continuare pentru dreptul nostru la o viață mai bună.

  9. Ada Sarbu

    luni, 13.01.2014 at 21:35

    Vrem să redevenim o comunitate prosperă, animată de spiritul mineritul, așa cum era în trecut!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax