Connect with us
Advertisement

Economie

Sindicatul Viitorul Mineritului: “Noi nu vrem în diaspora, noi vrem locuri de muncă şi un viitor la noi în ţară”

Publicat

Sindicatul „Viitorul Mineritului” din Roşia Montană a transmis un comunicat în care „respinge încercările de denigrare a europarlamentarului britanic Roger Helmer, care a făcut apel la dezbateri echilibrate în Parlamentul European şi a susţinut public necesitatea demarării proiectului minier de la Roşia Montană.”

Vă prezentăm comunicatul primit la redacţie, semnat de Cristian Albu, preşedintele Sindicatului „Viitorul Mineritului” (SVM), Roşia Montană:

„Acuza de <superficialitate> adusă europarlamentarului britanic Roger Helmer este nu doar nejustificată, ci şi de-a dreptul insultătoare. SVM nu doreşte să se erijeze în apărătorul europarlamentarului britanic, dar ne simţim datori să-i amintim dlui Alexandru Petrescu faptul că una din valorile fundamentale ale social-democraţiei, pe care dl Petrescu o reprezintă, este apărarea dreptului fiecărui cetăţean la muncă şi la o viaţă decentă. Aşadar, ar fi de aşteptat ca domnia sa să sprijine proiectele care creează locuri de muncă.

Faptul că un politician străin, dintr-o economie extrem de puternică, are bunăvoinţa de a analiza un proiect industrial major pentru România şi de a se pronunţa deschis în favoarea implementării lui ne face să ne păstrăm optimismul că tot mai mulţi oameni politici – sperăm că şi din România! – văd necesitatea marilor proiecte industriale, care au capacitatea să creeze locuri de muncă şi să aducă prosperitate în zone care altfel nu au şanse de supravieţuire. Roşia Montană este una din aceste zone, noi ştim că depindem de repornirea mineritului, pentru că altfel vom fi nevoiţi să ne părăsim locurile natale.

Nu cunoaştem motivele pentru care dl Alexandru Petrescu şi alţi români care trăiesc în Anglia au decis să părăsească România, sunt motive personale şi este alegerea lor, le dorim să aibă o viaţă frumoasă şi prosperă! Noi însă dorim să rămânem în România, dorim să avem un viitor aici, unde ne-am născut şi unde ni s-au născut copiii. Noi nu suntem parte din Diaspora, dar suntem cel puţin la fel de români! Şi noi ne dorim mineritul la Roşia Montană, taţii, bunicii şi străbunicii noştri din asta au trăit. Iar românii din România înţeleg tot mai clar faptul că lipsa locurilor de muncă este ceea ce ne doare, peste 80% dintre ei acceptând proiectul Roşia Montană în special din acest motiv!

Proiecte miniere precum cel propus la Roşia Montană sunt în derulare în deplină siguranţă, în ţări europene deosebit de atente faţă de mediu, precum Suedia şi Finlanda. Aceste proiecte sunt o dovadă clară că mineritul modern este sigur pentru mediu şi strict reglementat. Iar Marea Britanie cu siguranţă cunoaşte bine avantajele economice şi sociale aduse de industrie!

Domnule Alexandru Petrescu, daţi-mi voie să remarc, cu dreptul celui direct implicat în chestiunea la care vă referiţi şi cu tot respectul pentru convingerile şi munca dumneavoastră de bancher, că subiectul Roşia Montană vă priveşte cu atât mai puţin pe dumneavoastră, care aţi ales să trăiţi într-unul dintre cele mai dezvoltate state ale lumii, care îşi datorează prosperitatea, în bună măsură, industriei”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Maria

    joi, 15.03.2012 at 20:44

    Iauzi ce vor acesti oameni , intr-un cuvant vor normalitate.Nu pot sa cred ca in tara asta chiar nu exista speranta unei vieti normale, unui viitor pentru copii , nu se poate nici sa ne batem joc de oameni in felul acesta.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement