Sistem cu bonuri de ordine, la Serviciul Public de Evidență a Persoanelor din Alba Iulia. Cum va funcționa
Cetățenii care se vor prezenta la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din Alba Iulia vor beneficia de un sistem electronic de dirijare și ordonare, care va emite bonuri de ordine pentru ghișeele instituției.
Primăria Alba Iulia a închiriat recent, prin intermediul platformei SEAP, un Sistem Electronic de Dirijare și Ordonare (SEDO) pentru optimizarea operațiunilor cu publicul în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor. Valoarea contractului a fost de 13.600 de lei pentru 8 luni, respectiv 1.700 de lei pe lună.
Componența sistemului
Sistemul electronic de dirijare și ordonare va fi compus din:
- unitate principală cu touchscreen, 21,5 inch - distribuitor de bonuri - o buc.
- display principal de tip led, 43 inch, cu minipc și aplicație software - o buc.
- afișaj electronic pentru ghișeu (afișează numărul de ordine curent) - 7 buc.
- telecomandă fizică operator ghișeu - 7 buc.
Cum va funcționa
Potrivit documentației, sistemul electronic de dirijare şi ordonare va ajuta la:
- diminuarea timpilor de așteptare,
- organizarea cozilor de aşteptare,
- evitarea aglomerărilor,
- estimarea timpilor de aşteptare,
- transparenţa şi informarea publicului.
Persoanele care vor să beneficieze de serviciile puse la dispoziție de instituție trebuie:
- să aleagă serviciul pe care îl doresc de la un dispozitiv cu touchscreen instalat la intrare,
- să ridice bonul cu numărul de ordine,
- atunci când unul dintre ghișeele asociate serviciului ales anunță vizual şi/sau vocal, persoana să se deplaseze cu bonul de ordine la ghişeul la care este chemat.
Monitorizarea online a activităților
Sistemul va oferi funcţia de monitorizare în timp real a următorilor parametri privind procesul de interacţiune realizat între solicitanţi astfel:
- numărul bonurilor emise în ziua respectivă;
- sarcini îndeplinite în ziua respectivă;
- timp mediu de așteptare în ziua respectivă;
- timp mediu de administrare în ziua respectivă;
- numărul clienților în curs de servire din ziua respectivă;
- serviciile la care au fost emise bonuri în ziua respectivă;
- nr. chemărilor efectuate de operatori pentru un anumit bilet în ziua respectivă;
- birouri în lucru în locația respectivă;
- bonurile de ordine emise pentru diferite grupuri de servicii în ziua respectivă;
- numărul bonurilor de ordine emise în ziua respectivă;
- timp de așteptare maxim în ziua respectivă;
- timp de așteptare defalcat pe intervale de timp pentru ziua respectivă;
- timpul mediu de deservire în ziua respectivă.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)