Primăria Alba Iulia a semnat două contracte de execuție lucrări pentru creșterea eficienței energetice în sistemul de iluminat public în municipiu.

Investiția este de peste 33 de milioane lei, iar finanțarea este prin POR.

Publicitate

Obiectivele de investiții includ iluminarea a 159 treceri de pietoni și montarea de sisteme bazate pe senzori de prezență.

Este vorba despre:

  •  „Crearea sistemului de iluminat public al municipiului Alba Iulia – zona centrală, cartierele Ampoi 1, Ampoi 2, Ampoi 3 și Partoș” – Lot 1, cu o valoare de 18.408.561,57 lei fără TVA
  • „Crearea sistemului de iluminat public al municipiului Alba Iulia – cartier Cetate” – Lot 2, cu o valoare de 14.932.600,00 lei fără TVA

Cele două obiective sunt finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, pe o durată de 16 luni.

Publicitate

Contractele au fost semnate cu Flash Lighting Services.

”Obiectivul principal îl reprezintă creșterea eficienței energetice, începând cu anul 2022, în sistemul de iluminat public al Municipiului Alba Iulia care, în prezent, înregistrează consumuri energetice mari.

Prin aceste lucrări se urmărește scăderea consumului anual de energie primară, scăderea gazelor cu efect de seră și îmbunătățirea accesului persoanelor cu dizabilități la serviciul de iluminat public prin iluminarea unui număr total de 159 treceri de pietoni, incluzând sisteme bazate pe senzori de prezență”, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit sursei citate, în cadrul Lotului 1, „Crearea sistemului de iluminat public al municipiului Alba Iulia – zona centrală, cartierele Ampoi 1, Ampoi 2, Ampoi 3 și Partoș” se vor instala:

Publicitate
  • 1496 corpuri de iluminat, fiecare dotate cu puncte luminoase controlate prin telegestiune
  • 1.437 stâlpi noi, 1.437 brațe prindere
  • 134 surse de energie regenerabilă (panouri fotovoltaice), 134 acumulatori
  • 67 dispozitive control și protecție de încărcare/ descărcare.

Lungimea totală a sistemului de rețea iluminat public pe acest lot este de 45,52 km și va cuprinde 78 de străzi.

În cadrul Lotului 2, „Crearea sistemului de iluminat public al municipiului Alba Iulia – cartier Cetate”, se vor instala:

  • 1.222 corpuri de iluminat, fiecare dotate cu puncte luminoase controlate prin telegestiune
  • 1.178 stâlpi noi, 983 brațe prindere
  • 64 surse de energie regenerabilă (panouri fotovoltaice), 134 acumulatori, 67 dispozitive control și protecție de încărcare/ descărcare
  • 32 invertoare monofazice.
Publicitate

Lungimea totală a sistemului de rețea iluminat public pe acest lot este de 35,05 km și va cuprinde 48 de străzi.

”Astfel de proiecte sunt de maximă necesitate pentru Municipiul nostru, pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor și pentru a ne alinia cu orașele europene care fac eforturi pentru a diminua consumul de energie, poluarea și a combate risipa energetică”, mai spune primarul.